x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern FC Botoşani - Dinamo 0-1. Victorie în 10 oameni

FC Botoşani - Dinamo 0-1. Victorie în 10 oameni

03 Apr 2018   •   22:04
FC Botoşani - Dinamo 0-1. Victorie în 10 oameni

Dinamo Bucureşti a învins, marţi, în deplasare, cu scorul de 1-0 (1-0), pe FC Botoşani, în etapa a II-a a play-out-ului Ligii I. Meciul trebuia să se dispute la 17 martie, dar a fost amânat din cauza vremii nefavorabile.

Prima ocazie a lui Dinamo a venit în minutul 13, când Nemec a tras puternic din marginea careului, iar Cobrea a boxat balonul. În minutul 31, Golofca putea repeta performanța din turul sezonului regulat, însă a greșit preluarea deși scăpase singur spre poarta lui Dinamo.

Cea mai importantă șansă de a marca a gazdelor a fost în minutul 37. Servit de Achim, Mihai Roman a făcut o foarfecă perfectă, însă Penedo a avut o intervenție uimitoare.

Lucrurile s-au complicat pentru Dinamo în minutul 51 când Salomao a fost eliminat după ce l-a călcat pe Mihai Roman.

Când puțini se mai așteptau, Dinamo a dat lovitura. După un contraatac fulger, mingea a ajuns la Pesici, acesta a centrat în fața porții, acolo unde, ajutat și de ieșirea hazardată a lui Cobrea, Moldoveanu a înscris cu capul în poarta goală.

Dinamo rămâne pe primul loc după primele 3 jocuri de play-out. A pus 4 puncte peste FC Botoșani. Are 26, în timp ce moldovenii au 22, cu 4 peste ocupanta locului 3, FC Voluntari.

 

×