x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern FRF și LPF au dat cu fotbalul de gard

FRF și LPF au dat cu fotbalul de gard

de Adi Munteanu    |    07 Aug 2020   •   10:36
FRF și LPF au dat cu fotbalul de gard

Nicio zi fără o decizie ciudată venită fie de la Federația Română de Fotbal, fie de la Liga Profesionistă. Conflictul deschis dintre cele două foruri organizatoare ale fotbalului românesc a bulversat total acest final de campionat și nici acum nu se știe exact ce se va întâmpla din toamnă. 


 


„Schimbări de forță majoră” a fost lozinca invocată cu care FRF și LPF au modificat nebunește regulile jocului în timpul jocului. Mai mult, deciziile unuia a fost în toată contradicție cu deciziile celuilalt.


LPF, banii pe primul plan


Liga Profesionistă a insistat ca întregul campionat să se desfășoare pe teren, până la ultima etapă. Argumentul pe care l-a tot fluturat în spațiul public a fost cel al banilor din televizări. Cum deținătorul drepturilor TV a plătit în avans banii pentru un sezon încheiat, nedisputarea unor meciuri aduce pagube destul de mari, iar unele cluburi ar trebui să de înapoi circa 400.000 de euro (în special Dinamo, care ar trebui doar ea să restituie aproximativ 220.000 de euro pentru cele cinci meciuri rămase nedisputate).


Tocmai de aceea Liga Profesionistă a insistat ca Liga 1, atât la nivelul play-off cât și play-out, să se termine pe teren, ca să nu intervină această situație de returnare a unor bani, care bani au fost deja cheltuiți de toate cluburile. Cu acest plan în minte, Liga a programat toate meciurile din play-out până pe 18 august.


FRF i-a dat peste mână Ligii


Federația nu are atribuții în organizarea Ligii 1, însă poate stabili data barajului pentru Liga 1. Ca să strice toate planurile LPF și să încheie cât mai repede campionatul și să se treacă din toamnă la sistem cu 16 echipe, FRF a stabilit datele pentru barajul de promovare/rămânere în Liga 1 pe 9 și 12 august, date la care mai erau de disputat multe jocuri în play-out. În această situație absolut aberantă, LPF a trebuit să programeze ultima etapă în avans și să stabilească într-un fel sau altul cine va juca barajul: Chindia, Dinamo sau Poli Iași. 


Războiul coeficienților


Pentru stabilirea clasamentelor finale ale play-off-ului și play-out-ului au fost două variante de coeficienți. Fie să se facă o medie partide-puncte pe întregul sezon, fie doar din play-off și play-out. Rezultatele celor două variante diferă foarte mult, iar ierarhiile finale schimbă foarte mult clasamentul banilor din drepturile TV pentru sezonul viitor. Ambele variante stârnesc nemulțumiri la nivelul cluburilor, pentru care acești bani sunt esențiali pentru supraviețuire.


Negociere dură pentru  un sistem cu 16 echipe


Varianta unui campionat cu 16 echipe, chiar din această toamnă, a fost unica variantă cu care să salveze Liga și Federația de la un șir interminabil de procese la Tribunalul Internațional Sportiv. Continuarea cu 14 echipe și cu 5 meciuri nedisputate, ar fi condamnat Dinamo la retrogradarea în Liga 2 deși, matematic, mai putea obține 15 puncte cu care s-ar fi salvat fără probleme. La începutul săptămânii, mai multe cluburi (FCSB, Chindia, CFR, Poli Iași, Hermannstadt, Sepsi și Voluntari) au votat rămânerea la sistemul actual și, în consecință, sacrificarea „câinilor”. Motivul acestora: banii din drepturile TV care se vor împărți de anul viitor la 16 echipe în loc de 14, însă FRF și LPF au făcut presiuni să se răzgândească.  


eAD pune noi condiții


Deținătorul drepturilor TV, eAD.ro, ia măsuri pentru că nu mai vrea să iasă pe pierdere, ca în această ediție în care a plătit în avans pentru meciuri care nu s-au mai disputat. Astfel, aceasta a activat o clauză prin care nu va mai oferi jumătate din bani la începutul sezonului și jumătate la începutul play-off-ului, respectiv play-out-ului. Din această toamnă, va trimite cluburilor, prin intermediul Ligii Profesioniste, eșalonat, câte 10% lunar, treabă care va încurca extrem de mult cluburile mici, dependente de acești bani, fără de care bugetul lor va fi considerabil mai mic la starul sezonului. De exemplu, campioana CFR are de primit pentru anul viitor 3,3 milioane de euro și aștepta la sfârșitul lunii august 1,65 milioane de euro. În noile condiții, până în decembrie va încasa lunar doar câte 330.000 de euro. În cazul echipelor mici, de la locul 8 în jos, banii primiți lunar vor fi de ordinul zecilor de mii de euro, o sumă mult sub nivelul nevoilor. Mai mult, atâta vreme cât, cel puțin pentru o perioadă, se va juca fără public nu vor exista nici bani din bilete. În plus, lipsa spectatorilor nu atrage nici sponsori.

 

Dacă se aplică regula din play-out și în play-off, U Craiova este campioana!


Situație aberantă și în stabilirea clasamentului play-off-ului. Regula mediei de puncte (deoarece Astra, Universitatea și FCSB au rămas cu meciuri nedisputate), se aplică diferit în situații similare. Dacă s-ar fi aplicat regula folosită în sezonul 2016-2017 (în speța FCSB-Viitorul la egalitate de puncte, în care Viitorul a câștigat titlul la TAS doar pe baza rezultatelor din play-off), în acest moment Universitatea Craiova ar fi trebuit declarată campioană a României, pentru că oltenii au un coeficient superior CFR-ului în play-off! 


Un campionat, două reguli


Pe scurt, la play-off se aplică coeficientul calculat pe întregul sezon, la play-out se aplică coeficientul calculat doar din a doua jumătate a campionatului. În primul caz este avantajată echipa CFR Cluj și i se „fură” titlul Universității, în al caz este salvată de la retrogradare Dinamo și avantajată Viitorul, care rămâne pe locul 1 în play-out.

M-a întrebat cineva pe ce loc a terminat FC Botoșani campionatul. I-am răspuns că nu știu.
Valeriu Iftime, patron FC Botoșani

Decisiv pentru Dinamo a fost punctul obținut acasă cu Viitorul, scor 1-1. În cazul unei înfrângeri, Chindia Târgoviște trecea peste Dinamo în clasamentul coeficienților, iar în meciul de baraj cu CS Mioveni mergeau „câinii”.

 

×