x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Geraldo Alves: Am ales Steaua pentru a putea evolua în Liga Campionilor

Geraldo Alves: Am ales Steaua pentru a putea evolua în Liga Campionilor

06 Iul 2010   •   00:00

Fundaşul portughez al echipei Steaua, Geraldo Alves, a declarat, marţi, pentru site-ul oficial al grupării din Ghencea, că deşi a avut oferte de la mai multe formaţii a preferat să se transfere în România pentru a avea ocazia să evolueze în Liga Campionilor.

"Sunt foarte fericit că am semnat cu Steaua. Acum sunt puţin obosit, dar sper să îmi revin repede pentru că vreau să joc în primul meci amical pentru noua mea echipă. Am avut oferte şi de la alte echipe, dar am ales Steaua, aici vreau să câştig campionatul şi să joc în Liga Campionilor. Am auzit că Steaua este cea mai cunoscută formaţie din România, ştiu că a câştigat Cupa Campionilor în 1986 şi vreau să cuceresc multe trofee aici", a spus Alves.

Geraldo Alves a afirmat că idolul său este fratele său, Bruno Alves, jucătorul lui FC Porto. "Fratele meu, Bruno Alves, este jucătorul meu preferat, am învăţat multe lucruri de la el. Am auzit multe lucruri despre fanii Stelei. Îmi doresc să vină la stadion şi să luptăm împreună pentru campionat. Victor Piţurcă ştiu că este un antrenor respectat în România şi sper să facem lucruri frumoase împreună", a mai spus jucătorul recent achiziţionat de Steaua.

FC Steaua a anunţat, luni, că a obţinut transferul definitiv al fundaşului portughez Geraldo Alves, de la formaţia elenă AEK Atena, acesta urmând să evolueze la gruparea bucureşteană în următorii doi ani. Geraldo Alves, în vârstă de 29 de ani, este fratele fundaşului lui FC Porto, Bruno Alves, şi a evoluat de-a lungul carierei la Varzim, Benfica Lisabona, Beira Mar, Gil Vicente şi AEK Atena.

×
Subiecte în articol: stiri