x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Ghencea are gazon nou-nouţ, perfect pentru jucătorii transferaţi de Piţurcă

Ghencea are gazon nou-nouţ, perfect pentru jucătorii transferaţi de Piţurcă

08 Iul 2010   •   00:00
Ghencea are gazon nou-nouţ, perfect pentru jucătorii transferaţi de Piţurcă

La patru ani de la înlocuirea completă a covorului de iarbă de pe stadionul Ghencea, care a precedat participarea Stelei în sezonul 2006/2007 al Ligii Campionilor, "roş-albaştrii" au umblat din nou la terenul de joc. Potrivit Gazetei Sporturilor, Piţurcă a cerut schimbarea suprafeţei de joc deoarece lotul Stelei are în componenţă mulţi jucători tehnici, care ar fi limitaţi de suprafaţa de joc proastă.



În ultimul an, gazonul a fost o problemă pentru jucătorii Stelei. Probleme au fost chiar şi la partida echipei naţionale cu Austria, din preliminariile CM 2010, jucătorii plângându-se de calitatea gazonului.

După încheierea sezonului trecut, conducerea Stelei a efectuat mai multe lucrări şi a reînsămânţat pământul. Datorită vremii propice, iarba a crescut foarte repede iar la partida din etapa a II-a, cu Universitatea Craiova, Steaua va putea folosi Stadionul Ghencea.

Antena3

×
Subiecte în articol: stiri