x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Ioan Andone, anunț surpriză la venirea la Dinamo

Ioan Andone, anunț surpriză la venirea la Dinamo

23 Mai 2016   •   17:10
  Ioan Andone, anunț surpriză la venirea la Dinamo

Ioan Andone a fost prezentat ca noul antrenor al lui Dinamo, într-o conferință de presă la RIN Grand Hotel. La prezentare au mai participat patronul Ionuţ Negoiţă și directorul sportiv Ionel Dănciulescu, scrie gsp.ro.

"Îi mulțumesc lui Ionuț pentru ofertă. Nu mi-a luat mult timp să mă decid. Suporterii merită o campioană și vom face totul pentru a reuși asta în sezonul viitor. Nu va fi ușor, dar nu mă sperie munca. Cunosc lotul. Mă bucură că jucătorii vor să rămână pentru că vreau să aduc fotbaliști doar acolo unde e nevoie", a declarat Ioan Andone.

"Mi-am dorit să revin la echipă. Pentru club poate fi o nouă etapă. Ne dorim campionatul. Dacă nu era obiectivul acesta, nu veneam. Nu mă interesează banii. Nu am vorbit mult despre asta.  Pentru campionat ne luptăm cu Steaua, Astra și Viitorul. Nu văd alte echipe care să aibă șanse reale", a mai spus Andone.

×
Subiecte în articol: ioan andone liga 1 dinamo