x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Ionuţ Negoiţă este noul acţionar majoritar al clubului Dinamo Bucureşti

Ionuţ Negoiţă este noul acţionar majoritar al clubului Dinamo Bucureşti

14 Mar 2013   •   18:07
Ionuţ Negoiţă este noul acţionar majoritar al clubului Dinamo Bucureşti
Sursa foto: Dan Marinescu/Intact Images

Ionuţ Negoiţă a preluat pachetul majoritar de acţiuni la clubul de fotbal Dinamo Bucureşti, iar prima măsură pe care a luat-o în această calitate a fost achitarea salariilor restante către toţi jucătorii şi angajaţii grupării din Şoseaua Ştefan cel Mare, informează agerpres.ro.

Conducătorul dinamovist a virat cu această ocazie peste 500.000 de euro, sumă ce reprezintă contravaloarea salariilor pe trei luni. Astfel, în acest moment, atât angajaţii, cât si jucătorii, şi-au încasat drepturile aferente inclusiv lunii ianuarie, vineri fiind data normală la care trebuie să se achite salariile pe luna februarie.

"Aşa cum am promis, vreau să reformez Dinamo şi să-l duc acolo unde îi este locul, pe unul din primele două locuri ale Ligii I. Nu va fi o treabă uşoară însă. Sunt conştient că voi avea mult de investit, financiar şi nu numai, dar mereu am considerat că Dinamo merită tot ce e mai bun, de aceea nu am dat nicio clipă înapoi. Va fi un proces de durată şi sper ca suporterii să aibă răbdare cu echipa, să aibă încredere în noi şi, mai mult decât orice, să revină, în număr cât mai mare, pe stadion. E timpul ca toţi să strângem rândurile şi să reînviem Legenda Dinamo!", a precizat Ionuţ Negoiţă joi, în prima sa declaraţie ca acţionar principal, acordată ziarului pe care îl patronează.

Legat de meciul din etapa viitoare, pe care Dinamo îl va disputa în deplasare cu Petrolul Ploieşti, cel mai tânăr patron din fotbalul românesc a spus: "Acum jucătorii au toate condiţiile pentru a face performanţă, prin urmare nu pot aştepta decât un rezultat pozitiv împotriva Petrolului, un rezultat care să continue forma bună etalată de echipă în acest retur de campionat".

Negocierile purtate de Ionuţ Negoiţă cu ceilalţi doi acţionari ai FC Dinamo, Nicolae Badea şi Dragoş Săvulescu, au avut loc în noaptea de miercuri spre joi la Rin Grand Hotel şi au durat 17 ore, ultimii doi acceptând în final să-i cedeze acţiunile, precizează ziarulring.ro.  

×
Subiecte în articol: ionut negoita dinamo