x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Liga 1. Dan Roman şi croatul Tomislav Sorsa au semnat cu CFR Cluj

Liga 1. Dan Roman şi croatul Tomislav Sorsa au semnat cu CFR Cluj

06 Sep 2016   •   14:15
Liga 1. Dan Roman şi croatul Tomislav Sorsa au semnat cu CFR Cluj
Sursa foto: Dan Roman

Clubul CFR Cluj l-a transferat marţi şi pe Dan Roman, fotbalist legitimat în această vară de CSM Poli Iaşi la care a fost însă mai mult rezervă în partidele din acest sezon.


"Întărim lotul şi cu un atacant! Dan Roman se alătură echipei noastre în acest sezon competiţional sub comanda lui Vasile Miriuţă. Bun venit la CFR, Dan, îţi dorim cât mai multe reuşite şi cât mai multe goluri", anunţă gruparea CFR Cluj pe contul oficial de Facebook.

Roman este al doilea jucător transferat marţi de CFR Cluj după mijlocaşul croat Tomislav Sorsa, fost căpitan al echipei NK Osijek.

În vârstă de 30 de ani, Dan Roman a mai evoluat până în prezent la formaţiile Gloria Bistriţa, Forex Braşov, CSM Râmnicu Vâlcea, FCM Târgu Mureş, Gaz Metan Mediaş, FC Botoşani şi CSM Poli Iaşi.

Şi mijlocaşul croat Tomislav Sorsa, fost căpitan al echipei NK Osijek, a semnat pentru echipa de fotbal CFR Cluj, a anunţat clubul ardelean pe Facebook.

Sorsa (27 ani), fost internaţional croat de juniori, evoluează ca mijlocaş dreapta, iar în sezonul trecut a disputat 32 de partide pentru Osijek în campionat, reuşind două goluri şi două pase decisive.

CFR mai are un croat în lot, mijlocaşul defensiv Tomislav Gomelt, împrumutat pentru acest sezon de la Bari, după ce a jucat şi în stagiunea precedentă în Gruia.

Un alt croat, jucătorul de bandă dreapta Antonio Jakolis, a fost vândut săptămâna trecută la Steaua.

Sursa: AGERPRES

Tomislav Sorsa
Facebook.com/cfr1907
 
 
 
×
Subiecte în articol: tomislav sorsa cfr cluj croatia croat liga 1