x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Liga 1: Dinamo - Steaua 3-1; prima victorie a dinamoviştilor în derby, după patru ani

Liga 1: Dinamo - Steaua 3-1; prima victorie a dinamoviştilor în derby, după patru ani

22 Noi 2015   •   22:33
Liga 1: Dinamo - Steaua 3-1; prima victorie a dinamoviştilor în derby, după patru ani

Dinamo a învins-o pe Steaua cu scorul de 3-1 (0-0), duminică seara, pe Stadionul Dinamo din Bucureşti, în cadrul etapei a 18-a a Ligii I, aceasta fiind prima victorie a dinamoviştilor în derby-ul fotbalului românesc în ultimii patru ani. 

Dinamo a făcut o repriză secundă foarte bună, marcând trei goluri în urma unui joc pragmatic, prin Fernando Varela (autogol, 56), Antun Palic (67) şi Eddy Harlem Gnohere (84). Steaua, care a făcut un joc foarte slab, a reuşit golul de onoare în prelungiri, prin Nicolae Stanciu (90+2).

Dinamo nu o mai învinsese pe Steaua din aprilie 2011, când câştiga cu 1-0 în Ghencea.

Prima repriză a fost una anostă, fără prea multe acţiuni de poartă, în care Dinamo s-a apărat bine şi a încercat să dea lovitura pe contre, iar Steaua s-.a chinuit să construiască, fără a avea însă claritate în joc. Prima ocazie a partidei a fost semnată de dinamovistul Paul Anton (26), al cărui şut de la 25 de metri a fost respins de Niţă. Trei minute mai târziu, Stanciu a avut o oportunitate bună, dar a reluat slab din 14 metri, fără probleme pentru Cerniauskas.

Steaua a început repriza secundă cu o ratare uriaşă a lui Adi Popa, care a trimis mult pe lângă poartă cu stângul, de la doar 8 metri (51).

La scurt timp, Dinamo a dat lovitura la capătul unui contraatac purtat de noul intrat Gavrilă, care a centrat în faţa porţii, portarul Niţă a ratat intervenţia, iar mingea s-a lovit de Varela şi a intrat în poartă: 1-0 (56).

Dinamo şi-a majorat avantajul în min. 67, când, tot în urma unei faze pornite de la Gavrilă, Guilherme a respins greşit, iar Palic a trimis în plasă de la circa 17 metri: 2-0.

Steaua a avut o replică palidă, Stanciu reluând slab centrarea lui Guilherme (77), fără probleme pentru portar.

Gazdele au marcat şi al treilea gol, în min. 84, când Gavrilă a centrat, iar Gnohere a reluat imparabil din mijlocul careului: 3-0.

Steaua a forţat golul de onoare pe final, dar Stanciu a nimerit bara din lovitură liberă (89), acelaşi jucător reuşind să înscrie în prelungiri, cu un şut de la circa 22 de metri (90+2).

De menţionat că fostul internaţional Mirel Rădoi, antrenorul de facto al Stelei, a părăsit terenul arătând degetul mijlociu spectatorilor de la tribuna a doua, care i-au cerut demisia la finalul partidei.

Dinamoviştii au pătruns pe teren cu un banner pe care scria ''Respect Reşiţa'', în semn de susţinere pentru fotbaliştii echipei CS Metalul Reşiţa (liga a doua), neplătiţi de mai multe luni.

După episodul 134 din derby-ul Dinamo - Steaua în campionat, Dinamo are 46 de victorii, Steaua 41, iar 47 de meciuri s-au încheiat la egalitate, steliştii având încă avantaj la golaveraj, cu 182-177.

În tur, scorul a fost egal, 0-0. În acest sezon al Ligii I, Dinamo este la a doua victorie consecutivă, după două eşecuri la rând. Steaua are doar o victorie în ultimele cinci partide din campionat (două eşecuri, două egaluri).

Dinamo Bucureşti - Steaua Bucureşti 3-1 (0-0)
Au marcat: Fernando Varela (autogol, 56), Antun Palic (67), Eddy Harlem Gnohere (84), respectiv Nicolae Stanciu (90+2).
Bucureşti, Stadion Dinamo: 10.488 spectatori
Liga I Orange, etapa a 18-a

Au evoluat echipele:
Dinamo: 1. Vytautas Cerniauskas - 14. Fai Collins, 5. Ionuţ Nedelcearu, 17. Miha Mevlja, 7. Steliano Filip - 28. Paul Anton (8. Ricky van Haaren, 74) - 9. Dorin Rotariu, 80. Aljosa Vojnovic (căpitan), 20. Antun Palic, 90. Gezim Shalaj (77. Bogdan Gavrilă, 53) - 18. Marcel Essombe (31. Eddy Harlem Gnohere, 63). Antrenor: Mircea Rednic.
Rezerve neutilizate: 41. Iustin Popescu - 6. Ante Puljic, 30. Andrei Tîrcoveanu, 94. Nicolae Laurenţiu Corbu.
Steaua: 1. Florin Niţă - 2. Cornel Râpă, 33. Fernando Varela (căpitan), 13. Alin Toşca, 16. Guilherme (27. Cristian Onţel, 85) - 21. Nicandro Breeveld, 8. Lucian Filip (19. Vlad Mihalcea, 79) - 77. Adrian Popa, 10. Nicolae Stanciu, 17. Alexandru Tudorie (94. Rareş Enceanu, 68) - 15. Gregory Tade. Antrenor: Mirel Rădoi.
Rezerve neutilizate: Ionuţ Poiană - 4. Cătălin Carp, 20. Jean Sony Alcenat, 28. Alexandru Târnovan.

Arbitru: Pavel Cristian Balaj (Baia Mare); arbitri asistenţi: Octavian Şovre (Oradea), Vasile Marinescu (Bucureşti); arbitru de rezervă: Andrei Istrate (Bucureşti)
Observatori: Augustus Constantin (Râmnicu Vâlcea) - CCA, Adrian Ionescu (Bucureşti) - LPF
Cartonaşe galbene: Breeveld (28), Râpă (44), Vojnovic (60), Tudorie (65), Enceanu (79), Palic (87), Gnohere (90+4).

×