x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Liga 1: FC Botoşani - FC Petrolul Ploieşti 2-1

Liga 1: FC Botoşani - FC Petrolul Ploieşti 2-1

02 Dec 2015   •   21:50
Liga 1: FC Botoşani - FC Petrolul Ploieşti 2-1

FC Botoşani a obţinut un rezultat important în lupta pentru evitarea retrogradării, învingând-o pe FC Petrolul Ploieşti cu scorul de 2-1 (1-1), pe teren propriu, miercuri, într-un meci din etapa a 20-a a Ligii I de fotbal.

Petrolul a început bine şi a deschis scorul în minutul 8, prin francezul de origine marocană Abdellah Zoubir, cu o execuţie spectaculoasă, de la 15 metri. În minutul 37, Attila Hadnagy a restabilit egalitatea, fructificând o centrare a bulgarului Radoslav Dimitrov, un jucător care s-a remarcat de multe ori la acest capitol în actuala ediţie a Ligii I. Istvan Fulop a adus victoria gazdelor, transformând în minutul 68 un penalty provocat de Cristian Pulhac

FC Botoşani are acum 17 puncte şi a urcat un loc, fiind pe poziţia a 11-a. Petrolul, cu 8 puncte, rămâne lanterna roşie. Ploieştenii au numai două victorii în actualul campionat, ultima venind în etapa trecută, 1-0 acasă cu CFR Cluj.

FC Botoşani - FC Petrolul Ploieşti 2-1 (1-1), Stadionul Municipal - Botoşani
Au marcat: Attila Hadnagy (37), Istvan Fulop (68, penalty), respectiv Zoubir (8)
Arbitru: Dragoş Istrate (Bucureşti); arbitri asistenţi: Sebastian Eugen Gheorghe (Suceava), Iulius-Radu Timar (Marghita); arbitru de rezervă: Cristian Georgescu (Bucureşti)
Observatori: Zoltan Szekely (Baia Mare) - CCA, Constantin Tolea (Galaţi) - LPF  

×