x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Liga1. ASA Târgu Mureş - Astra: 0-2. Victorie mare in deplasare pentru giurgiuveni

Liga1. ASA Târgu Mureş - Astra: 0-2. Victorie mare in deplasare pentru giurgiuveni

22 Sep 2016   •   20:45
Liga1. ASA Târgu Mureş - Astra: 0-2. Victorie mare in deplasare pentru giurgiuveni

Astra Giurgiu a învins-o pe ASA Târgu Mureş cu scorul de 2-0 (1-0), joi seara, în deplasare, într-un meci din etapa a noua a Ligii I de fotbal.

Campioana s-a impus prin golurile marcate de Denis Alibec (45+1), la capătul unei superbe acţiuni personale, şi de Daniel Florea (90+3).

Astra trebuia să primească şi un penalty în min. 78, când senegalezul Gaston Mendy l-a faultat în propriul careu pe compatriotul său Boubacar Mansaly.

Înaintea golului semnat de Florea, ASA a irosit o şansă uriaşă de egalare, dar Andrei Ciolacu şi Ianis Zicu nu au ajuns la o minge centrată în faţa porţii (90).

Astra a reuşit prima sa victorie după o serie de patru etape (trei eşecuri şi un egal). Totodată, e primul succes în deplasare în acest campionat pentru giurgiuveni.

ASA Târgu Mureş - AFC Astra Giurgiu 0-2 (0-1), Stadion "Trans-Sil" - Târgu Mureş
Au marcat: Denis Alibec (45+1), Daniel Florea (90+3).
Arbitru: Adrian Viorel Cojocaru (Galaţi); arbitri asistenţi: Dragoş Mihai Iliescu (Craiova), Iulius-Radu Timar (Marghita); arbitru de rezervă: Florin Mihai Marcu (Oradea)
Observatori: Laszlo Sajtos (Sibiu) - CCA, Ioan Bogdan (Arad) - LPF
AGERPRES

×