x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern LPF admite probabilitatea unui proces cu Rapid, dar susţine că nu riscă plata unor daune

LPF admite probabilitatea unui proces cu Rapid, dar susţine că nu riscă plata unor daune

21 Iul 2016   •   15:23
LPF admite probabilitatea unui proces cu Rapid, dar susţine că nu riscă plata unor daune

Liga Profesionistă de Fotbal (LPF) admite probabilitatea unui proces cu clubul Rapid în cazul în care acesta va obţine la 24 august suspendarea hotărârii de intrare în faliment, dar susţine în acelaşi timp că nu riscă plata unor daune către gruparea giuleşteană pentru excluderea acesteia din ediţia 2016-2017 a Ligii I.

Secretarul general al LPF, Justin Ştefan, a declarat joi că a avut o întâlnire cu fostul manager sportiv al FC Rapid, Dinu Gheorghe, şi cu Violeta Moraru, soţia acţionarului majoritar al clubului, Valerii Moraru. "A fost o discuţie personală, ambilor le pasă de soarta Rapidului. Ştiu că suporterii vor fi nemulţumiţi. Am discutat de eventuale soluţii în situaţia în care pe 24 august sau la momentul soluţionării recursului privind falimentul se va obţine o soluţie favorabilă. Noi le-am expus poziţia noastră, e clar că nu putem modifica echipele participante în plină competiţie. În situaţia în care Rapid va obţine o soluţie favorabilă, cel mai probabil va exista o dispută juridică între club şi Liga Profesionistă de Fotbal", a spus secretarul general într-o conferinţă de presă.

Întrebat dacă LPF riscă să plătească daune clubului Rapid în cazul unui proces, Justin Ştefan a răspuns: "La 24 august, dacă se admite suspendarea falimentului, clubul Rapid reintră în procedura de insolvenţă. Nu pot anticipa o soluţie la un litigiu cu Rapid, dar, din perspectiva noastră, Liga nu riscă absolut nimic (n.r. - plata unor daune pentru excluderea clubului din Liga I). Asta deoarece condiţiile de participare în Liga I trebuie îndeplinite la momentul înscrierii".

Clubul de fotbal Rapid Bucureşti nu va evolua în ediţia 2016-2017 a Ligii I din cauza amânării dictate de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul privind suspendarea cererii de intrare în faliment, în locul său urmând să evolueze ACS Poli Timişoara, ultima echipă retrogradată din sezonul precedent.

Curtea de Apel Bucureşti a amânat pentru 24 august cererea de suspendare a executării silite în cazul falimentului clubului Rapid. Adunarea Generală a Ligii Profesioniste de Fotbal stabilise data de 21 iulie ca termen limită pentru acceptarea sau nu a echipei giuleştene în ediţia 2016-2017 a Ligii I, în funcţie de suspendarea executării hotărârii de faliment.

Situaţia clubului Rapid a devenit una extrem de dificilă după ce Tribunalul Bucureşti a dispus intrarea în faliment a SC Rapid SA, societatea care administrează clubul de fotbal cu acelaşi nume, în urma unei solicitări venite din partea ANAF. Instanţa a ridicat la 13 iunie dreptul de administrare al FC Rapid SA şi a dispus dizolvarea societăţii debitoare. De altfel, lichidatorul judiciar Aurel Brihac a început demersurile pentru dizolvarea societăţii SC Rapid SA. Hotărârea Tribunalului Bucureşti nu este definitivă.

Gruparea de fotbal Rapid, care a promovat la finalul sezonului trecut în Liga I, se află în procedură de insolvenţă din 7 decembrie 2012. În prezent, suma totală a datoriilor clubului aflat în proprietatea omului de afaceri Valerii Moraru este de 17.754.712 lei, aproximativ 4 milioane de euro.

Sursa: AGERPRES

×
Subiecte în articol: lpf rapid faliment insolventa proces