x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Lucescu ia Supercupa

Lucescu ia Supercupa

06 Iul 2010   •   00:00

Formaţia Şahtior Doneţk, antrenată de Mircea Lucescu, a câştigat Supercupa Ucrainei, după ce a învins cu 7-1 pe Tavria Simferopol.

Golurile au fost înscrise de Gladki ('2, '51), Jadson ('35), Willian ('67), Adriano ('78, '85), Raţ ('90) respectiv Fesciuk ('32).

Răzvan Raţ a fost integralist la Şahtior. "Este o victorie de prestigiu. Ne dă încredere şi entuziasm. Eram curios cum evoluează echipa după turneele de pregătire. A fost un joc pe care îl visam. Un joc bine organizat, foarte dinamic, cu posibilitatea să ajungem des la finalizare şi un număr mare de jucători care marchează."

×
Subiecte în articol: stiri