x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Marian Rada va antrena Rapid şi în eşalonul secund. Vezi bugetul şi obiectivul giuleştenilor

Marian Rada va antrena Rapid şi în eşalonul secund. Vezi bugetul şi obiectivul giuleştenilor

13 Iun 2013   •   17:22
Marian Rada va antrena Rapid şi în eşalonul secund. Vezi bugetul şi obiectivul giuleştenilor
Sursa foto: Razvan Pasarica/Intact Images

Nicolae Cristescu, viitorul patron al Rapidului, club pe care îl va prelua oficial săptămâna viitoare, a declarat că antrenorul Marian Rada va rămâne în funcţie.

"M-am întâlnit cu Marian Rada, am făcut echipa pentru sezonul următor, am stabilit totul, inclusiv staful cu care vrea să lucreze. Rămâne la Rapid şi va avea ca obiectiv promovarea în Liga I. Bugetul o să fie de aproximativ 1,4 milioane de euro. Vor pleca anumiţi jucători, dar în acelaşi timp vrem să aducem şi câţiva care să ne ajute să promovăm", a declarat pentru Mediafax omul de afaceri.

Cristescu a mai spus că Daniel Pancu va continua la Rapid, iar în conducerea clubului vor fi cooptaţi Nicolae Manea, Adrian Iencsi, precum şi alţi foşti fotbalişti rapidişti.

×