x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Meciul CFR Cluj - Petrolul va avea loc la Cluj-Napoca, dar cu restricţii în anumite sectoare ale stadionului

Meciul CFR Cluj - Petrolul va avea loc la Cluj-Napoca, dar cu restricţii în anumite sectoare ale stadionului

de Agerpres    |    03 Apr 2014   •   22:29
Meciul CFR Cluj - Petrolul va avea loc la Cluj-Napoca, dar cu restricţii în anumite sectoare ale stadionului

Comisia de recurs din cadrul Federaţiei Române de Fotbal (FRF) a hotărât, joi, ca partida dintre CFR Cluj şi Petrolul Ploieşti, programată duminică, de la ora 20:30, în cadrul etapei a 26-a a Ligii I, să se desfăşoare pe stadionul ''Dr. Constantin Rădulescu'', anunţă site-ul Ligii Profesioniste de Fotbal.

Partida va avea loc duminică, de la aceeaşi oră, dar spectatorii nu vor avea acces în sectoarele 27 de la Peluza I, 36, 38, 39, 46, 47 şi 48 din Tribuna a II-a ale stadionului ''Dr. Constantin Rădulescu''.

CFR Cluj fusese sancţionată cu interzicerea dreptului de a organiza meciul cu Petrolul pe teren propriu, după incidentele de la partida cu Universitatea Cluj, iar jocul urma să se dispute la Mediaş.

×
Subiecte în articol: cfr cluj petrolul ploiesti lpf