x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Medicul echipei Dinamo: Lui Patrick Ekeng nu i s-a făcut resuscitare pe teren

Medicul echipei Dinamo: Lui Patrick Ekeng nu i s-a făcut resuscitare pe teren

07 Mai 2016   •   02:24
Medicul echipei Dinamo: Lui Patrick Ekeng nu i s-a făcut resuscitare pe teren

Fotbalistul dinamovist Patrick Ekeng, care a murit vineri seară după ce s-a prăbușit pe gazon în timpul meciului, nu a beneficiat de resuscitare pe teren, a declarat medicul echipei de fotbal Dinamo București, Liviu Bătineanu, potrivit agerpres.ro.

''În aceste cazuri se face resuscitare până în momentul când se ajunge într-o unitate spitalicească. Pe teren nu i s-a făcut resuscitare, a fost urcat pe targă și i s-a făcut în ambulanță. Principalul mod de resuscitare este masajul cardiac. S-a făcut o oră și jumătate masaj cardiac'', a subliniat medicul echipei din Șoseaua Ștefan cel Mare.

Mijlocașul camerunez Patrick Ekeng (26 ani), decedat vineri seara, a avut momente când și-a revenit după resuscitare, dar în cele din urmă nu a rezistat, a declarat medicul echipei de fotbal Dinamo București, Liviu Bătineanu, la Spitalul de Urgență Floreasca.

''S-au încercat timp de o oră și jumătate toate procedurile de resuscitare. Avea momente când își revenea, dar nu a rezistat, nu a reușit să își revină. Toate ambulanțele au aparate de resuscitare, dar pe drumul spre spital, un minut și ceva, s-a făcut masaj cardiac'', a spus Bătineanu la Digi Sport.

Bătineanu a negat orice problemă medicală pe care ar fi putut-o avea Ekeng: ''Orice sportiv nu poate să își exercite activitatea dacă nu are un aviz medico-sportiv. Iar la Institutul Național de Medicină Sportivă se face un examen complex''.

''Au mai fost decese în sport, dar nu pot să mă pronunț'', a concluzionat Bătineanu, precizând că săptămâna aceasta Ekeng ''a participat la antrenamente normal, nu a avut absolut nicio problemă''.

×
Subiecte în articol: patrick ekeng dinamo