x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern O nouă demitere de antrenor în Liga 1

O nouă demitere de antrenor în Liga 1

23 Dec 2019   •   14:00
O nouă demitere de antrenor în Liga 1

Clubul de fotbal CSM Politehnica Iaşi a ajuns la un acord cu antrenorul principal, Mihai Teja, pentru o despărţire pe cale amiabilă, fără pretenţii financiare suplimentare, a anunţat gruparea din Copou, luni, pe site-ul său oficial.

''Îi mulţumim lui Mihai Teja pentru munca depusă, care a dus la cel mai bun start de sezon din istorie pentru Politehnica - 7 meciuri fără înfrângere - 4 victorii, 3 egaluri. Din nefericire, ultimele rezultate nu au fost satisfăcătoare şi au dus la această decizie'', se arată în comunicatul semnat de preşedintele executiv, Adrian Ambrosie.

Teja a venit la Poli Iaşi în vară şi lasă echipa pe locul 11, cu 22 de puncte după 22 de etape (5 victorii, 7 egaluri, 10 înfrângeri). Ieşenii au încheiat sâmbătă prima parte a sezonului cu un eşec la Sibiu, 0-1 cu FC Hermannstadt. Poli Iaşi a ajuns astfel la opt etape consecutive fără victorie, şapte înfrângeri şi un egal.
AGERPRES

×
Subiecte în articol: CSM Politehnica Iaşi mihai teja