x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Oli, salvatorul din umbră

Oli, salvatorul din umbră

de Mihai Igirosanu    |    05 Mai 2011   •   21:03
Oli, salvatorul din umbră
Sursa foto: Cristi Cimpoeş/Mediafax

164053-2265581-mediafax-foto-cristi-cimpoes.jpgSteaua a pierdut trei din cele patru derby-uri bucureştene în acest sezon, iar eşecurile au părut confecţionate de unul dintre cei mai iscusiţi regizori. Echipa din Ghencea a dat senzaţia că deţine controlul total, a pasat de două ori mai mult decât adversarul, a jucat mai mereu cu fundaşii centrali la mijlocul terenului, dar finalmente a oferit pe tavă victoria rivalelor. Miercuri seară, de cadou a profitat Daniel Pancu. La final, antrenorul Stelei, Sorin Cârţu, i-a anunţat pe jucători că vrea să plece. „Poate ghinionul echi­pei sunt eu.

Nu sunt într-o pe­rioadă fastă a carierei, şi la CFR Cluj am păţit la fel. Muncesc mult, pun multă pasiune şi poate este un blestem asupra mea şi nu vreau să se răsfrângă asupra echipei. O să-i spun lui Gigi că poate e mai bine să plec”, a spus Cârţu după meci. Ieri la prânz, antrenorul părea să se fi răz­gân­dit, dorea să rămână până la în­cheierea campionatului şi a campaniei din Cupa României, însă, surpriză, Gigi Becali s-a răzgândit şi el, după ce miercuri seară spunea că îl va con­vinge pe Cârţu să rămână. Fi­nan­ţa­torul i-a acceptat demisia iniţială lui Cârţu şi a găsit rapid soluţia salvatoare. L-a convins pe Cosmin Olăroiu să se ocupe de echipă până la finalul se­zonului. Olăroiu, care are încă unele negocieri pentru preluarea unei echi­pe din zona Golfului, va conduce doar antrenamentele, dar nu va sta pe bancă. În acte, antrenor va fi ac­tualul secund, Gabriel Caramarin. „Bineîn­ţeles că eu îmi doresc ca Olăroiu să continue la Steaua şi după astea două săptămâni şi să fie an­trenorul Stelei şi mai departe. Dar nu vreau să spe­culeze nimeni ceva, în­ţelegerea e doar pentru astea două săptămâni.”

×
Subiecte în articol: fotbal intern