x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Pandurii a atacat la TAS neprogramarea din meciul cu Oţelul

Pandurii a atacat la TAS neprogramarea din meciul cu Oţelul

07 Mar 2011   •   16:55
Pandurii a atacat la TAS neprogramarea din meciul cu Oţelul

Preşedintele Consiliului de Administraţie al clubului Pandurii Târgu Jiu, Marin Condescu, a anunţat azi, într-o conferinţă de presă, că a atacat la TAS decizia de neprogramare în meciul cu Oţelul, fiind convins că partida se va juca.

"Am acţionat la Tribunalul de Arbitraj Sportiv şi din punctul nostru de vedere meciul cu Oţelul va fi în cele din urmă programat. În primă instanţă, Comisia de Disciplină a dat 3-0 pentru Oţelul, dar am făcut recurs. Sperăm ca săptămâna următoare să fie judecat, dar indiferent de răspuns va fi mai important ceea ce se va întâmpla la TAS. Eu cred că nici LPF şi nici echipele interesate din Liga I nu vor avea nici un motiv ca să se opună disputării acestui meci, care nu a fost neprogramat din cauza noastră. Pe teren se poate întâmpla orice, putem să şi pierdem, dar se va întâmpla pe teren şi nu la comisii", a spus oficialul grupării gorjene.

"S-a scris de nenumărate ori că ar fi fost un blat între noi şi Oţelul, nu ştiu de unde s-a ajuns la o astfel de concluzie. Dar aş vrea să vă asigur că nu a existat niciodată o astfel de propunere din partea Oţelului sau un astfel de gând din partea noastră. Faptul că trebuia să jucăm cu Oţelul a fost un moment favorabil nouă pentru că dacă am fi jucat cu o echipă aflată la retrogradare cred că nu ne-ar fi băgat nimeni în seamă. Dar trebuia să jucăm cu Oţelul şi trebuia să jucăm cu Dinamo, iar atunci toată atenţia a fost focalizată către noi", a mai declarat Condescu.

×
Subiecte în articol: liga 1 pandurii tg jiu fotbal intern