x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Pandurii nu a fost programată în etapa a 19-a. Craiova şi Rapid şi-au plătit datoriile

Pandurii nu a fost programată în etapa a 19-a. Craiova şi Rapid şi-au plătit datoriile

23 Feb 2011   •   13:42
Pandurii nu a fost programată în etapa a 19-a. Craiova şi Rapid şi-au plătit datoriile
Sursa foto: /Intact Images

Liga Profesionistă de Fotbal a anunţat în această după-amiază că Pandurii nu a fost programată pentru partida de pe teren propriu cu Oţelul, din cadrul etapei a 19-a a Ligii 1, din cauza datoriilor pe care clubul din Târgu Jiu le are către Dinamo.

"Conform adresei nr.2307/09.02.2011, prin care v-am adus la cunoştinţă încheierea din 08.02.2011 a CSL, prin care s-a aplicat sancţiunea neprogramării echipei dvs. la jocurile oficiale şi interzicerea transferurilor în calitate de club cesionar, până la executarea Hotărârii nr. 13/09.07.2011, şi a cuprinsului adresei transmisă de FC DINAMO, în data de 23.02.2011, înregistrată la LPF sub nr. 2458, prin care se confirmă faptul că nu s-a executat obligaţia în termenul regulamentar, stabilit în conformitate cu prevederile  art.24, lit. C, pct. 2, vă înştiinţăm că clubul dvs. nu este programat pentru jocul CS PANDURII LIGNITUL TG. JIU – FC OŢELUL GALAŢI, contând pentru cea de-a 19-a etapa a Ligii 1, partidă care urma să se dispute vineri, 25.02.2011, urmând sa se aplice şi celelalte prevederi regulamentare incidente", se arată în comunicatul LPF către conducerea clubului Pandurii.

"Celelalte cluburi care aveau datorii către terţi, Universitatea Craiova, Rapid şi Unirea Urziceni, şi-au rezolvat problemele şi vor juca în etapa a 19-a", au mai precizat surse din cadrul LPF pentru agenţia Mediafax.

Conform regulamentului, o echipă neprogramată va pierde respectiva întâlnire cu 3-0, la masa verde. Neprogramarea în două etape în timpul unui sezon atrage după sine retrogradarea în eşalonul imediat inferior.

Pandurii avea de achitat datorii de circa 600.000 de euro către diverse cluburi şi jucători, printre care se numără Dinamo (aproximativ 460.000 de euro) şi fotbaliştii Cosmin Tilincă şi Ionuţ Stancu. Preşedintele executiv al CS Pandurii, Eugen Pârvulescu, declarase marţi că gruparea gorjeană a plătitit datoriile către jucători, dar nu a ajuns încă la un acord cu FC Dinamo în cazul sumei de bani pe care o mai are de achitat în cazul transferului mijlocaşului Ilie Iordache.

×