x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Play-out Liga 1. Pandurii Târgu Jiu - FC Voluntari 1-3

Play-out Liga 1. Pandurii Târgu Jiu - FC Voluntari 1-3

30 Apr 2017   •   20:38
Play-out Liga 1. Pandurii Târgu Jiu - FC Voluntari 1-3
Sursa foto: lexaarts/Getty Images/iStockphoto

FC Voluntari a învins-o pe Pandurii Târgu Jiu cu scorul de 3-1 (2-0), duminică seara, la Drobeta-Turnu Severin, într-un meci din etapa a opta a fazei play-out a Ligii I de fotbal.

Oaspeţii au deschis scorul prin fundaşul Lucian Cazan (33), după o minge respinsă de portarul Laurenţiu Iulian Popescu. FC Voluntari şi-a mărit avantajul prin Doru Popadiuc (38), în urma unei gafe uriaşe a fundaşului Florin Ilie. Al treilea gol al echipei antrenate de Claudiu Niculescu a fost înscris de Florin Cernat (67), după o eroare a lui Paul Păcurar.

Golul de onoare al gorjenilor a fost reuşit de Olivian Surugiu (82). Pandurii a avut şi o bară, prin Dragoş Firţulescu (73).

În turul play-out-ului, cele două echipe au terminat la egalitate, 1-1. Şi primele două confruntări s-au încheiat nedecis, 0-0 la Voluntari şi 1-1 la Severin.

FC Voluntari este neînvinsă de patru etape, în care a înregistrat trei victorii, ultimele două în deplasare.

CS Pandurii Târgu Jiu - FC Voluntari 1-3 (0-2), stadion "Municipal' - Drobeta-Turnu Severin
Au marcat: Olivian Surugiu (82), respectiv Lucian Cazan (33), Doru Popadiuc (38), Florin Cernat (67).
Arbitru: George Cătălin Găman (Craiova); arbitri asistenţi: Mircea Orbuleţ (Bucureşti), Dragoş Mihai Iliescu (Craiova); arbitru de rezervă: Andrei Antonie (Bucureşti)
Observatori: Nicolae Marodin (Bucureşti) - CCA, Marin Petrache (Săbăreni/Giurgiu) - LPF
www.agerpres.ro

×
Subiecte în articol: Pandurii Târgu Jiu