x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Poli Iaşi - Astra Giurgiu 1-0. Antrenorul Astrei, Dan Alexa, și-a anunțat demisia

Poli Iaşi - Astra Giurgiu 1-0. Antrenorul Astrei, Dan Alexa, și-a anunțat demisia

21 Iul 2019   •   20:48
Poli Iaşi - Astra Giurgiu 1-0. Antrenorul Astrei, Dan Alexa, și-a anunțat demisia

Politehnica Iaşi a învins-o pe Astra Giurgiu cu scorul de 1-0 (1-0), duminică seara, pe teren propriu, într-un meci din etapa a doua a Ligii I de fotbal.

Unicul gol al partidei a fost marcat de Cosmin Frăsinescu (43).

Ieşenii au avut ocazii de gol prin Andrei Cristea (12, 42), în timp ce Astra a ratat prin Julien Begue (51), Denis Alibec (82).

Poli Iaşi venea după o remiză pe terenul campioanei CFR Cluj, iar Astra după un egal acasă cu FC Botoşani.

„E o victorie meritată a Iașiului și asta e. E nevoie de jucători. Am vorbit cu domnul Niculae, dânsul este hotărât să facă echipă. Din păcate, jucătorii pe care noi ni i-am dorit foarte mult au întârziat să apară.

Nu aș vrea să îl păcălesc pe domnul Niculae. Echipa este mai modestă decât anul trecut și mă gândesc să renunț, pentru că obiectivul de câștigare a titlului nu poate fi îndeplinit. Nu e lașitate, dar cred că și dânsul este conștient că avem nevoie de întăriri. E o decizie pe care am luat-o și cu asta basta!”, a spus Dan Alexa, la TV Digi Sport.


CSM Poli Iaşi - AFC Astra Giurgiu 1-0 (1-0), Stadion ''Emil Alexandrescu'' - Iaşi
A marcat: Cosmin Frăsinescu (43).
Arbitru: Adrian Viorel Cojocaru (Galaţi); arbitri asistenţi: Daniel Mitruţi (Craiova), Daniel Hulubei (Vaslui); arbitru de rezervă: Florin Andrei (Târgu Mureş)
Observatori: Laszlo Sajtos (Sibiu) - CCA, Ioan Mironaş (Piatra Neamţ) - LPF
AGERPRES

×