x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Rămân doar cu un Costea

Rămân doar cu un Costea

de Mihai Igirosanu    |    24 Noi 2011   •   21:00
Rămân doar cu un Costea

Rezultatele slabe si atmosfera conflictuala din cadrul lotului l-au determinat pe patronul Stelei, Gigi Becali, sa se decida deja asupra unor masuri drastice. In urma unei intalniri cu impresarul Victor Becali, omul de la Palat a hotarat tragerea pe linie moarta a celui mai mare dintre fratii Costea, Florin, cel impotriva caruia par sa se fi indreptat multe voci din vestiarul stelist.

Conform unor surse, verii Becali s-au inteles ca impresarii sa-i caute deja echipa, urmand ca Florin Costea sa paraseasca echipa ros-albastra imediat dupa incheierea sezonului din Liga 1. Pana atunci, Gigi Becali i-a trasat ordine precise antrenorului Ilie Stan sa nu-l mai foloseasca pe atacantul oltean in etapele care au mai ramas de disputat din acest sezon.

De altfel, intr-o discutie purtata cu impresarii sai, imediat dupa infrangerea de la Piatra-Neamt, jucatorul si-a manifestat dorinta expresa de a parasi Steaua, martu­risind ca nu se poate adapta si ca nu se afla nici in cele mai bune relatii cu coechipierii. Referitor la situatia me­zinului Mihai Costea, Gigi Becali a decis ca acesta sa fie pastrat in lot si sa i se acorde credit in continuare. Mai multi apropiati ai patronului Stelei l-au sfatuit pe acesta ca Mihai nu da cel mai bun randament tocmai din cauza influentei negative a fratelui sau mai mare. Fostul mana­ger general al Stelei, Mihai Stoica, a comentat, zilele trecute, situatia: 'Florin are personalitate si poate sa fie un tip mai dificil, dar asta nu inseamna ca iti creeaza probleme. Daca jucatorii iti creeaza probleme in vestiar, inseamna ca tu ai probleme, nu jucatorii'.

Ajunge la TSKA?
Inceputul anului viitor l-ar putea gasi pe Florin Costea in lotul echipei bulgare TSKA Sofia. Se pare ca Gigi Becali a discutat deja cu verii sai, Victor si Giovani, care il vor propune pe atacantul oltean la gruparea de la sud de Dunare, cu conducatorii careia se afla in foarte bune relatii. Patronul Stelei le-a cerut, in schimb, sa-l obtina de la TSKA, pentru Steaua, pe fostul golgeter al Gloriei Bistrita, Junior Moraes. Schimbul de jucatori s-ar putea parafa chiar pana la incheierea acestui an, mai ales ca sefii clubului sofiot l-au curtat cu insisteta pe Florin Costea inca de cand acesta se afla sub contract cu Universitatea Craiova.

×
Subiecte în articol: fotbal intern