x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Rapid, pe loc repaus

Rapid, pe loc repaus

de Marius Mihalcea    |    16 Iun 2010   •   00:00
Rapid, pe loc repaus
Sursa foto: Gabriela Arsenie/Gazeta Sporturilor/Intact Images

Rapidiştii au pierdut duelul de la distanţă cu Dinamo pentru ultimul loc de Europa League şi, pentru al doilea an la rând, "alb-vişiniii" vor privi competiţiile continentale din faţa televizoarelor! Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) de la Lausanne, instanţă la care au apelat giuleştenii după ce au epuizat toate căile de atac interne în cazul "Varga-Bălan", a menţinut decizia Comisiei de Disciplină a LPF.

Formulată la data de 9 aprilie, aceasta prevede ca echipa Rapid să piardă cu scorul de 3-0, la "masa verde", meciul cu FC Timişoara, din etapa a 20-a a campionatului, întrucât jucătorii Dacian Varga şi Tiberiu Bălan nu aveau drept de joc în partida disputată la 5 martie şi încheiată cu victoria giuleştenilor cu scorul de 1-0.

Principalul acţionar al grupării de lângă Podul Grant, George Copos, nu consideră însă cazul închis şi explică: "Acesta a fost doar primul capăt de cerere care a fost respins. Este cel legat de dreptul de joc al lui Varga şi al lui Bălan. Şi a fost respins, iar eu recunosc că este o decizie corectă a lor. Dar să nu ne grăbim. Cel de-al doilea capăt de cerere pe care l-am formulat, cel privind buna noastră credinţă, este cel mai important. Noi am dovedit că am fost de bună credinţă când am decis să-i folosim pe cei doi jucători. Sperăm să primim cât mai repede un răspuns şi la acest capăt de cerere. Din punctul meu de vedere, încă mai avem şanse la Europa League". "E păcat că un rezultat de pe teren a fost modificat de comisiile LPF şi de TAS. Mai ales că el influenţează participarea în Liga Europa", a comentat proaspătul preşedinte al Rapidului, Dinu Gheorghe. Preşedintele celor de la FC Timişoara, Gheorghe Chivorchian, a spus: "Era normal ca decizia să nu fie schimbată".

ŞUMUDICĂ: "JUCĂTORII SUNT DEZAMĂGIŢI"
Tehnicianul Rapidului, Marius Şumudică, a dezvăluit ieri felul în care au primit elevii săi decizia TAS. "Jucătorii sunt dezamăgiţi puţin, pentru că aveau nişte bonusuri de primit în cazul în care s-ar fi calificat în Europa League. Plus că era altceva să joace în Liga Europa. Când ştii că ai câştigat pe teren acel meci e frustrant, dar asta este, o luăm de la capăt. Sperăm să nu mai fie un alt caz care să împiedice accederea Rapidului în cupele europene." Spre deosebire de jucătorii rapidişti, Şumudică nu face un capăt de ţară din hotărârea TAS. "Pe mine, ca şi nou antrenor al Rapidului, nu mă deranjează, pentru că mi-ar plăcea ca echipa să se califice cu mine la timonă în Liga Europa", a mai afirmat "Şumi-gol".

×