x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Rapidul are, oficial, noi proprietari. Cât au plătit Cristescu şi Zanfir şi cu ce s-au ales

Rapidul are, oficial, noi proprietari. Cât au plătit Cristescu şi Zanfir şi cu ce s-au ales

09 Iul 2013   •   19:56
Rapidul are, oficial, noi proprietari. Cât au plătit Cristescu şi Zanfir şi cu ce s-au ales

Nicolae Cristescu a oficializat marţi achiziţionarea Rapidului. Tranzacţia a fost estimată la aproximativ 3 milioane de euro, sumă care reprezintă datorii asumate de Cristescu şi de asociatul său, Adrian Zamfir, prin contractul de vânzare-cumpărare semnat luni.

"Noi am cumpărat sigla, culorile, brandul şi palmaresul Rapidului. Stadionul nu l-am cumpărat, el trebuie închiriat, iar baza Pro Rapid nu am cumpărat-o, pentru că este proprietatea statului şi trebuie s-o închiriem. Prin contractul de vânzare-cumpărare ne-am asumat suma de 2,165 milioane euro, plus în jur de 500.000 de euro salariile, plus TVA-ul de probabil 400.000 de euro, deci ajunge în total la 2,950 milioane sau 3 milioane şi ceva. Nu ştiu exact, dar chiar nu contează. Satisfacţia este că am reuşit să salvăm această echipă", a declarat Cristescu.

Acesta nu poate face public contractul deoarece fostul acţionar George Copos le-a solicitat să semneze un act de confidenţialitate. "Cei care nu cred că am cumpărat... e treaba lor. Noi nu ne permitem să minţim. Acel contract s-a semnat şi îl putem pune la dispoziţie dacă este nevoie. Este însă un contract confidenţial. George Copos ne-a obligat efectiv să semnăm un act de confidenţialitate. Dar contractul de vânzare-cumpărare s-a semnat. Mai sunt unele detalii mici de pus la punct. Am înţeles că ar mai fi de preluat nişte acţiuni de la nu ştiu ce societate... dar eu nici măcar nu mai trebuie să mă prezint. Nu mai este problema mea, este a avocaţilor, este ceva minor. Ce a fost important s-a încheiat. Azi-noapte n-am dormit deloc din cauza euforiei", a explicat omul de afaceri.

Cristescu nu vrea să facă o comparaţie între averile noilor acţionari şi a lui George Copos, dar a menţionat că el este de 1.000 de ori mai rapidist decât fostul proprietar: "Este un efort extraordinar de mare pe care îl fac eu şi asociatul meu Adrian Zamfir. Sunt prieten de ani de zile cu Adrian Zamfir, suntem asociaţi în mai multe afaceri şi am pornit la acest drum împreună. Nici nu se pune problema să comparăm averile noastre cu averea lui George Copos, care este unul dintre cei mai bogaţi oameni din România, cu sute de milioane. Probabil e mai bogat de 100 de ori decât mine şi Adrian Zamfir, dar cu siguranţă noi doi suntem mai rapidişti de 1.000 de ori decât el. Sângele nostru este 100 la sută vişiniu şi asta contează mai mult decât orice".

Nicolae Cristescu spune că noul Rapid nu va avea mai mult de doi acţionari, ci numai sponsori: "Sunt sponsori importanţi care vor veni alături de noi. Dar acţionari suntem doar noi doi, ceilalţi vor care vor fi lângă noi vor fi sponsori. Asta pentru că atunci când sunt mai mulţi acţionari apar tot felul de discuţii şi nu vrem".

În fine, noii acţionari ai FC Rapid nu se vor baza pe sumele de bani din drepturile TV, bugetul urmând să fie alcătuit din fonduri proprii. "Planul de reorganizare este făcut de fosta conducere şi bineînţeles că îl vom schimba pentru că nu mai este de actualitate. Sunt modificări care trebuie făcute. Domnul Dragomir ne-a spus că nu ne poate da banii din drepturile TV până nu este aprobat planul de reorganizare. Dar nu este o problemă asta pentru că oricum bugetul pe care îl aveam pregătit poate susţine echipa cel puţin până în septembrie. Deci nu ne bazam pe acei bani din drepturile TV", a explicat Cristescu.

×
Subiecte în articol: rapid vanzare copos nicolae cristescu