x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Război la Timişoara!

Război la Timişoara!

de Marius Mihalcea    |    03 Mai 2011   •   20:29
Război la Timişoara!
Sursa foto: Adrian Piclisan/Gazeta Sporturilor/Intact Images

163626-intact-imagesgazeta-sporturiloradrian-piclisan20110414162319014.jpgChiar dacă FC Timişoara a ajuns în fruntea clasamentului, atmosfera în cadrul grupării de pe Bega este ex­trem de tensionată. Cu puţin mai mult de 48 de ore până la startul partidei din deplasare cu FC Vaslui, o ade­vă­ra­tă finală în bătălia pentru titlu, ju­că­torii lui Duşan Uhrin jr. au lansat un atac virulent la adresa şefilor lor, nemulţumiţi de atitudinea acestora.

„Ştim că ne aflăm într-o conjunctură economică nefericită, înţelegem că sunt probleme peste tot, am avut răb­da­re chiar şi trei luni de întârziere sa­l­arială, situaţie în care ne aflăm şi acum. Cu toate astea, am pus obiectivele sportive pe primul loc. Nu am avut nici o obiecţie legată de un regu­la­ment de ordine interioară impus, nu discutat. Ceea ce nu vom înţelege şi nu vom înţelege niciodată sunt atacurile, criticile, miniciunile şi uneori chiar jignirile care nu au nici o le­gă­tură cu fotbalul, indiferent de rezul­ta­­tele avute. Nu s-a ţinut cont că avem familii, trăiri, sentimente, că sun­tem oameni. Noi, jucătorii, nu am periclitat obiectivele sportive prin adoptarea unor măsuri de pe poziţii de forţă, chiar dacă de multe ori ne-am gândit la asta”, se arată într-un co­municat remis ieri şi semnat de ma­joritatea componenţilor lotului echi­pei timişorene.

„Cred că este vor­ba despre ce s-a scris în presă că anu­miţi jucători ies în cluburi şi că au o viaţă extrasportivă dezordonată. Este adevărat că jucătorii au încercat mereu să stea în obiectiv. Eu am spus doar că Zicu are câteva kilograme în plus, nu am jignit nici un jucător. Sunt reale aceste întârzieri, dar luna asta vom achita tot”, a replicat, prin intermediul gsp.ro, patronul Timişoarei, Marian Iancu. 

×
Subiecte în articol: fotbal intern