x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Război rece între Mititelu şi Steaua

Război rece între Mititelu şi Steaua

de Mihai Igirosanu    |    21 Iul 2010   •   00:00
Război rece între Mititelu şi Steaua
Sursa foto: Raed Krishan/Gazeta Sporturilor/Intact Inages

Disputa dintre patronul Universităţii Craiova, Adrian Mititelu, şi Steaua, referitoare la legitimarea mijlocaşului Dorel Stoica, pare să se transforme într-un veritabil război.

În momentul sosirii la Steaua, în luna iunie, toată lumea a fost sigură că internaţionalul oltean este jucător liber după reziliera contractului cu Al-Ettifaq. Numai că, prin vocea patronului Mititelu, Universitatea susţine că Dorel Stoica a fost doar împrumutat în Arabia Saudită, astfel că se află în continuare sub contract cu clubul din Bănie.

Mai mult, săptămâna trecută, oltenii au dat publicităţii o convenţie semnată la 27 decembrie 2009 cu jucătorul Dorel Stoica, prin care acesta poate juca liber în străinătate, însă, dacă semnează cu o echipă din România până în 2013, trebuie să plătească despăgubiri de 999.000 de euro. Conform convenţiei, Stoica trebuie să plătească despăgubirile în termen de cinci zile de la data legitimării la noul club. Actul semnat în trei exemplare a fost înregistrat la LPF în data de 03.02.2010. Într-o declaraţie oferită ieri, Adrian Mititelu a dezvăluit că a încercat să rezolve amiabil problema jucătorului, dar că gruparea din Bulevardul Ghencea nu este interesată de acest lucru.

"Cazul Dorel Stoica va fi câştigat de Universitatea, rezolvarea problemei fiind doar o chestiune de timp. A fost o înţelegere clară, un angajament, şi nu se încalcă nici un drept la muncă. În momentul în care câştigi 500.000 de euro pe sezon nu ai cum să te miri că ai clauze de un milion. Eu i-am spus lui Dorel că nu vreau să joace în Bucureşti. Nu mă gândeam niciodată, nu mă aşteptam că va face acest lucru. Am încercat să am o discuţie amiabilă cu cei de la clubul Steaua, dar am primit răspuns că ei nu sunt interesaţi de acest lucru", a spus Mititelu la TV Oltenia.


Ofertă pentru "Danciu"
Finanţatorul Universităţii Craiova, Adrian Mititelu, a declarat ieri că i-a făcut o ofertă lui Ionel Dănciulescu pentru a juca la Universitatea Craiova, dar a precizat că atacantul i-a lăsat de înţeles că are o propunere tentantă din străinătate. "Acesta este lotul pentru următorul sezon, sper să mai aducem un jucător din străinătate. Zilele trecute l-am sunat pe Dănciulescu, i-am făcut o ofertă şi a rămas să mă sune, dar mi-a dat de înţeles că are o ofertă bună din străinătate. Am vrut să fac o reparaţie morală, pentru că Dănciulescu a fost unul dintre jucătorii pe care Oltenia i-a dat, dar nu a jucat la Universitatea, deşi a fost în Craiova la Electroputere."

×
Subiecte în articol: special observator stiri