x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Răzvan alege CFR Cluj

Răzvan alege CFR Cluj

de Dragos Stoica    |    Florin Gongu    |    15 Feb 2011   •   21:38
Răzvan alege CFR Cluj
Sursa foto: Alex Nicodim/Gazeta Sporturilor/Intact Images

Viitorul selecţionerului Răzvan Lu­cescu se va lămuri după „dubla” cu Bos­­nia (în deplasare) şi cu Luxemburg (acasă), prevăzută pe 26 şi pe 29 martie. Mai precis, meciul decisiv pare a fi cel din Bosnia, o înfrân­ge­re reducând spre zero şansele tricolorilor la calificarea la turneul final al Campionatului European. Din 2012. Alertat de evoluţia echipei din ca­drul recentului turneu din Cipru, de problemele de selecţie care apar tot mai frecvent, vezi cazul Mutu sau ju­că­torii care încep să se dea loviţi în preajma meciurilor internaţionale, dar şi de desele contestări venite din par­tea mai multor conducători, Răz­van începe să devină tot mai pesimist.

Tocmai de aceea, el începe să-şi re­considere viitorul. Conform unor surse apropiate selecţionerului, se pare că acesta ar fi bătut deja palma cu Arpad Paszkany, finanţatorul ce­lor de la CFR Cluj. Înţelegerea poate intra în vigoare doar dacă România îşi compromite şansele de calificare la Europene, cu alte cuvinte, dacă pierde meciul din Bosnia. De altfel, acum două săptămâni, întrebat dacă Lucescu jr poate fi o variantă pentru CFR, Paszkany a răspuns: „Să nu spunem niciodată niciodată. Încă se poate câştiga campionatul. 12 puncte sunt recuperabile”. Aceasta ar putea fi şi explicaţia pentru care oficialii clu­jeni nu s-au grăbit să aducă alt antrenor după demiterea lui Cârţu şi l-au confirmat pe interimarul Alin Minteuan, tocmai pentru ca acesta să poată fi înlocuit uşor. „Eu mă voi re­trage când va fi cazul să mă retrag. Sunt atâtea interese şi se creează o atmosferă foarte urâtă şi o presiune mare. Când mi se va spune să plec, voi pleca şi gata!”, a spus, destul de tran­şant, la sport.ro, Răzvan Lucescu, acum câteva zile. Astfel, putem asista la o situaţie inedită: Minteuan să ţină pumnii strânşi tricolorilor, în timp ce Paszkany să-şi dorească un eşec al echipei naţionale în Bosnia.

Minteuan, 4 etape
Alin Minteuan  ar mai ră­mâ­ne pe bancă doar patru etape, după etapa 22 campionatul ur­mând să se întrerupă pentru me­ciu­rile echipei naţionale şi să se reia pe 2 aprilie. Dintre acestea, unul singur se anunţă mai dificil, cel cu Timişoara. Iată ce program are CFR: cu Brăneşti (etapa 19, în deplasare), cu Timişoara (etapa 20, acasă), cu Astra (etapa 21, d) şi cu Sportul (etapa 22, a).

Variantele Naşului
„Este normal să fie critici şi fiecare să aibă punctul lui de vedere. Dacă pierd cu Bosnia, îmi dau demisia! Nu mai sunt şanse şi n-ar mai avea sens. Cine credeţi că mai ţine un antrenor care nu se mai poate califica?”, ar fi spus Răzvan Lucescu nu demult. În replică, Mircea Sandu, preşedintele FRF, a răspuns. „Noi îţi pro­punem prelungirea contractului şi tu vrei să pleci. Dacă nu va mai fi Răzvan Lucescu, mai sunt şi alţi tineri antrenori care ar putea sa preia naţionala. Un Sabău, Do­rinel Munteanu, Olăroiu, Dan Petrescu, deci am avea de unde” a declarat Sandu pentru ProTV, care a insistat asupra faptului că „energiile şi gândurile ar trebui să fie pozitive şi canalizate spre apropiata dublă cu Bosnia-Her­ţe­govina şi Luxemburg”.

×
Subiecte în articol: selectioner fotbal intern razvan lucescu