x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Reghe a prins curaj după calificarea în grupele Ligii Campionilor: "Vrem să ajungem în primăvară"

Reghe a prins curaj după calificarea în grupele Ligii Campionilor: "Vrem să ajungem în primăvară"

28 Aug 2013   •   20:33
Reghe a prins curaj după calificarea în grupele Ligii Campionilor: "Vrem să ajungem în primăvară"
Sursa foto: EPA/Intact Images

Antrenorul Stelei, Laurenţiu Reghecampf a declarat că îşi doreşte ca echipa sa să obţină cât mai multe puncte în grupele Ligii Campionilor şi să ajungă în faza următoare a acestei competiţii.

"Ne dorim să câştigăm cât mai multe puncte în Champions League, nu doar să facem mai multe puncte decât CFR. Vrem să ajungem în primăvara Champions League. Totuşi, cel mai important obiectiv al nostru este câştigarea campionatului, este un obiectiv mai la îndemână. Ne dorim să aducem 5-6 jucători să întărim echipa. Dacă ne dorim să ajungem mai departe este normal că vrem să aducem jucători de valoare, avem nevoie de un lot puternic pentru că evoluăm în trei competiţii. Nu am nimic de reproşat jucătorilor actuali, dar întotdeauna avem de îmbunătăţit câte ceva" a declarat Reghecampf, miercuri seară, la Digi Sport.

Tehnicianul crede că Steaua poate învinge la Bucureşti orice echipă, chiar Real Madrid sau Barcelona şi a mai spus că Ciprian Marica ar fi util Stelei în Liga Campionilor: "Am discutat cu patronul despre el. Genul ăsta de jucător îmi place foarte mult, ar fi în avantajul lui, mai ales că ar veni la o echipă de Champions League. Ne-ar fi util în Ligă".

Reghecampf a dezvăluit că vrea să continue la Steaua, deşi are şi alte oferte: "Sunt echipe care mă vor, m-au sunat deja. Nu este cazul în momentul de faţă, vreau să continui la Steaua să-mi îndeplinesc obiectivele. Mai am contract cu Steaua încă un an şi opt luni. Avem o clauză de rezilere de 1 milion de euro. În fotbal se pot întâmpla foarte multe. Acum mă gândesc la grupele Ligii, la câştigarea campionatului. Repet, se pot întâmpla multe, se poate supăra patronul, îmi dă 1 milion şi mă poate da afară oricând".

×
Subiecte în articol: reghecampf steaua Liga campionilor