x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern STEAUA - DINAMO. Reghecampf a primit telefoane de ameninţare! Cine îi vrea răul?

STEAUA - DINAMO. Reghecampf a primit telefoane de ameninţare! Cine îi vrea răul?

19 Aug 2016   •   15:55
STEAUA - DINAMO. Reghecampf a primit telefoane de ameninţare! Cine îi vrea răul?

Antrenorul echipei de fotbal Steaua, Laurenţiu Reghecampf, a declarat vineri, într-o conferinţă de presă, că a fost jignit şi ameninţat telefonic de suporterii dinamovişti înaintea derby-ului programat, sâmbătă, pe Arena Naţională din Capitală.


''Eu nu înţeleg ura aceasta. OK, există rivalitate, dar s-a ajuns să fiu sunat în miezul nopţii, să primesc mesaje de tot felul, să fiu înjurat, să fiu ameninţat. Se poate vedea în meciurile trecute ce reacţii am avut după fiecare derby cu Dinamo. Niciodată nu am râs de Dinamo sau de fanii lor. Ba chiar i-am lăudat pentru că ei sunt lângă echipa lor în momentele grele. Nu mă interesează să ne răzbunăm, dar înainte de rivalitate trebuie să fim oameni şi să avem bun simţ. Să ajungem să ne jignim, să ne ameninţăm de la un meci de fotbal, cred eu că este prea mult. I-aş ruga pe cei care fac astfel de lucruri să înceteze pentru că nu mă interesează'', a spus el.

Reghecampf a adăugat că nu doreşte să îşi ia revanşa în derby după coregrafia cu mesajul ''Doar Dinamo Bucureşti'' realizată de fanii dinamovişti la partida Steaua - Manchester City de pe Arena Naţională din play-off-ul Ligii Campionilor. ''Nu mă interesează subiectul legat de ce s-a întâmplat la meciul cu Manchester City. Nu mă interesează să luăm vreo revanşă. Nu te poţi lăuda atunci când păcăleşti pe cineva. Ei au păcălit nişte oameni. Au făcut o coregrafie şi au pus-o pe stadion prin intermediul unor oameni care nu ştiau ce se află în săculeţul de pe scaun. Dar nu mă interesează'', a menţionat Reghecampf.

Echipa de fotbal Steaua întâlneşte sâmbătă, de la ora 21,00, formaţia Dinamo, într-o partidă contând pentru etapa a 5-a a Ligii I.

Sursa: AGERPRES

×