x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Rezultat surpriză în "Ștefan cel Mare"

Rezultat surpriză în "Ștefan cel Mare"

03 Dec 2015   •   23:15
Rezultat surpriză în "Ștefan cel Mare"

Dinamo Bucureşti şi CSMS Iaşi au terminat la egalitate, 0-0, joi seara, pe stadionul din Şoseaua Ştefan cel Mare, într-o partidă din etapa a 20-a a Ligii I de fotbal.

De remarcat că scorul a fost ''alb'' şi în partida tur.

Meciul dintre echipele Dinamo şi CSMS Iaşi a fost întrerupt, în minutul 31, la scorul de 0-0, timp de zece minute, din cauza scandărilor xenofobe ale galeriei dinamoviste. Arbitrul Iulian Călin (Ştefăneşti) a decis întreruperea partidei şi a trimis jucătorii celor două echipe la vestiare. După o pauză de zece minute, jucătorii au revenit pe gazon şi jocul s-a reluat.

Galeria dinamovistă a părăsit stadionul până la pauză.

Dinamo a remizat după o serie de trei victorii consecutive. Ieşenii sunt neînvinşi de cinci meciuri, din care au câştigat trei şi au terminat la egalitate două.

FC Dinamo Bucureşti - CSMS Iaşi 0-0, Stadion "Dinamo" - Bucureşti
Arbitru: Iulian Călin (Ştefăneşti/AG); arbitri asistenţi: Daniel Mitruţi (Craiova), Imre-Laszlo Bucsi (Sfântu Gheorghe); arbitru de rezervă: Marian Balaci (Drobeta-Turnu Severin)
Observatori: Ioan Onicaş (Zalău) - CCA, Romulus Chihaia (Bucureşti) - LPF  

Agerpres

×