x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Şah de top la Eforie Nord

Şah de top la Eforie Nord

25 Iun 2010   •   00:00

Turneul Internaţional Eforie - ediţia a II-a, organizat cu sprijinul Ministerului Turismului, a Primăriei Eforie, Direcţiei Pentru Sport Constanţa şi al CSM Bucureşti este găzduit de sala sporturilor din Eforie Nord, şi a numărat la start 308 concurenţi din 15 ţări, fiind unul dintre cele mai importante evenimente şahiste din această parte a Europei.

La doar a doua ediţie, turneul Eforie a luat o amploare internaţională prin prezenţa la competiţie atât a jucătorilor din Europa (Lituania, Franţa, Belarus, Islanda, Germania, Italia, Suedia, Rusia), cât şi a jucătorilor din America de Sud (Brazilia), sau a reprezentanţilor din Emiratele Arabe, Liban, Israel sau Nigeria. După şapte runde, în fruntea clasamentului, se afla Vocaturo Daniele (Italia) cu 6,5 p urmat de un grup de 3 jucători cu câte 6 p: Turov Maxim (Rusia), Chatalbashev Boris (Bulgaria), Fedorov Alexei (Belarus). Alţi 5 jucători au câte 5,5 p, printre care şi: Nevednichy Vladislav (AEM Timişoara), Lupulescu Constantin (Dinamo Bucureşti), Manolache Marius (Medicina Timişoara).

×
Subiecte în articol: alte stiri din sport