x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Semne bune la sfârşit de an

Semne bune la sfârşit de an

de Florin Gongu    |    18 Noi 2010   •   00:11
Semne bune la sfârşit de an
Sursa foto: /Reuters

• corespondenţă de la Klagenfurt

 

Răzvan Lucescu a început meciul de aseară cu Italia, ultimul al “tricolorilor” în 2010, cu debutantul Cornel Râpă pe flancul drept al apărării, cu Ropotan pe postul lui Rădoi, retras de la naţională, şi cu Deac, deşi ex-clujeanul face tuşa la Schalke. George Florescu nu a lipsit nici el din primul “11”, doar că de data aceasta jucătorul Alaniei Vladikavkaz nu a mai primit tricoul cu numărul 10, care a stat pe umerii stelistului Bogdan Stancu. În garnitura de start a României şi-au mai făcut loc portarul Pantilimon şi jucătorii de câmp Tamaş, Chivu, Raţ, Torje şi Marica. De partea cealaltă, selecţionerul Italiei, Cesare Prandelli, a abordat amicalul de la Klagenfurt cu formulă experimentală, din care au făcut parte prea puţini jucători consacraţi: Viviano – Santon, Bonucci, Ranocchia, Balzaretti – Aquilani, Ledesma, Mauri – Diamanti – G. Rossi, Balotelli.

După un prim sfert de oră în care nici una dintre echipe nu a îndrăznit mare lucru, iar Chivu a părăsit terenul accidentat şi a fost înlocuit cu Dorin Goian, ai noştri au înclinat uşor-uşor terenul spre poarta lui Viviano. Iar după câteva incursiuni eşuate, Marica a deschis scorul cu un şut din centrul careului ('34). În ultimele secvenţe ale primei reprize, Balotelli şi-a demonstrat clasa, trecând cu uşurinţă printre doi fundaşi români, însă Pantilimon a blocat excelent. La pauză, Răzvan i-a oferit debutul lui Tătăruşanu, pe când Prandelli a introdus artileria grea, printre care campionii mondiali Pirlo, De Rossi şi Gilardino. Squadra azzura a preluat iniţiativa, iar după o serie de ocazii, majoritatea la poarta noastră, când mai erau doar opt minute Quagliarela a restabilit egalitatea, după un corner bătut de Pirlo. România a rămas fără victorie în faţa Italiei de 21 de ani, dar pentru prima dată în acest an a adus cu o echipă care îşi doreşte să joace la EURO 2012. Marica a confirmat forma bună pe care a arătat-o în Bundesliga, Râpă şi-a depăşit statulul de debutant, restul jucătorilor folosiţi de Lucescu mişcându-se şi ei destul de bine, mult peste aşteptări. Pentru România au mai jucat: Cr. Tănase, Alexa şi Siviu Ilie, acesta din urmă făcându-şi debutul la naţională. După ceea ce au arătat aseară, “tricolorii” au tot dreptul să spere la un rezultat favorabil în Bosnia şi apoi în meciul de pe teren propriu cu reprezentativa statului Luxemburg.

 

Bosnia a câştigat în Slovacia!

Într-un alt meci amical disputat ieri, următoarea adversară a României din Grupa D a preliminariilor pentru CE 2012, reprezentativa Bosniei-Herţegovina, s-a impus, scor 3-2 (1-1), la Bratislava, în faţa echipei similare a Slovaciei. Golurile formaţiei pe care “tricolorii” o vor înfrunta la 26 martie 2011, în deplasare, au fost marcate de Medunjanin ('28), Pjanici ('50) şi de Dezko ('60), pentru slovaci înscriind Sebo ('3) şi Grajciar ('64). Belarus a câştigat cu scorul de 4-0 jocul-test disputat în deplasare, cu Oman, iar Albania a remizat, acasă, cu Macedonia, 0-0. Franţa, favorita numărul 1 a grupei României, a câştigat amicalul cu Anglia, în deplasare, scor 2-1, prin golurile marcate de Benzema (’16) şi de Valbuena (’55), respectiv Crouch (’86).

×
Subiecte în articol: fotbal italia romania