x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Sepsi OSK Sfântu Gheorghe - Universitatea Craiova 1-0. Meci slab făcut de echipa lui Mangia

Sepsi OSK Sfântu Gheorghe - Universitatea Craiova 1-0. Meci slab făcut de echipa lui Mangia

29 Iul 2018   •   20:47

Echipa Sepsi OSK Sfântu Gheorghe a învins pe teren propriu, cu scorul de 1-0, formaţia Universitatea Craiova, într-o partidă din cadrul etapei a 2-a a Ligii I de fotbal, disputată duminică.

Gazdele, care au dominat meciul, au marcat golul victoriei în repriza secundă, prin franco-malianul Birahima Tandia (61), care a fructificat o centrare a lui Yasin Hamed.

Sepsi, învinsă în prima etapă, în deplasare, de nou-promovata Hermannstadt (0-1), a obţinut astfel prima sa victorie din acest sezon, în timp ce craiovenii rămân cu punctul obţinut pe teren propriu în partida cu Poli Iaşi (0-0).

ACS Sepsi OSK Sfântu Gheorghe - Universitatea Craiova 1-0 (0-0), Stadion "Municipal" Sfântu Gheorghe
A marcat: Birahima Tandia (61)
Arbitru: Iulian Călin (Ştefăneşti - Argeş), asistenţi: Ovidiu Artene (Vaslui) şi Gabriel Stroe (Piteşti), rezervă: Andrei Antonie (Bucureşti).
Observatori: Aron Huzu (Sibiu) - CCA şi Mircea Călin (Bucureşti) - LPF.
AGERPRES

×
Subiecte în articol: universitatea craiova