x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Steaua a învins cu 1-0 formaţia Stroemsgodset în preliminariile Ligii Campionilor

Steaua a învins cu 1-0 formaţia Stroemsgodset în preliminariile Ligii Campionilor

de Agerpres    |    16 Iul 2014   •   22:35
Steaua a învins cu 1-0 formaţia Stroemsgodset în preliminariile Ligii Campionilor

Steaua Bucureşti a învins formaţia norvegiană Stroemsgodset IF cu scorul de 1-0, miercuri seara, pe stadionul ''Marienlyst'' din Drammen, în prima manşă a turului II preliminar al Ligii Campionilor la fotbal.

Steaua s-a impus prin golul marcat de Gabriel Iancu, în minutul 49.

Campioana Norvegiei a început mai bine şi şi-a creat câteva ocazii de gol, cele mai clare fiind irosite de Ogunjimi (31), al cărui şut a fost respins senzaţional de Arlauskis, şi de Storflor (36), care a trimis cu capul peste poartă.

Steaua a marcat în minutul 49, prin Gabi Iancu, care a dejucat pasul la ofsaid al apărării scandinave şi l-a învins pe portarul Adam Larsen Kwarasey cu un şut cu boltă (49).

Arlauskis a salvat un gol ca şi făcut în final, la şutul lui Storflor (88), iar Vâlceanu a irosit o şansă uriaşă de a tranşa calificarea, în ultimele secunde, în situaţie de unu la unu cu Kwarasey (90+3).

Meciul retur va avea loc pe 23 iulie, la Bucureşti, pe Arena Naţională. 

×
Subiecte în articol: steaua Liga campionilor