x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Tiger Woods este şi în 2010 cel mai bogat sportiv al planetei

Tiger Woods este şi în 2010 cel mai bogat sportiv al planetei

22 Iul 2010   •   00:00
Tiger Woods este şi în 2010 cel mai bogat sportiv al planetei

A ţinut prima pagină a ziarelor de pretutindeni din cauza infidelităţilor conjugale care i-au şi distrus căsnicia. În plan financiar însă îi merge de minune. De fapt, este cel mai bogat sportiv al planetei.

Cel despre care vorbim este celebrul Tiger Woods, numărul 1 mondial în golf. După cum informează revista Sports Illustrated, citată de Agerpres, în 2010, americanul de culoare a înregistrat câştiguri de 90 de milioane de dolari (20 de milioane din sport şi 70 de milioane din reclame), cu 22 de milioane mai puţin decât în 2009.

În pofida scăderii cu 30% a veniturilor faţă de 2008 (128 milioane de dolari), Tiger Woods rămâne pe primul loc în lume pentru al optulea an consecutiv. În clasamentul câştigurilor înregistrate de sportivii de peste Ocean, el este urmat de jucătorul de golf Phil Mickelson (61 milioane de dolari), boxerul Floyd Mayweather (60 de milioane), starul NBA şi al lui Miami Heat, LeBron James (46 de milioane), şi vedeta echipei de base-ball New York Yankees, Alex Rodriguez (37 de milioane).

Într-un top separat al sportivilor din toată lumea şi din toate sporturile, primul loc este ocupat de fostul număr 1 mondial la tenis, elveţianul Roger Federer (62 milioane de dolari), care l-a detronat pe fotbalistul englez David Beckham, în prezent al treilea după doi ani în care a fost "number one". Locul secund este ocupat de starul echipei de fotbal FC Barcelona, argentinianul Lionel Messi, câştigătorul Balonului de Aur 2009.

×
Subiecte în articol: stiri