x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Vasluiul l-a dat dispărut pe Gerlem!

Vasluiul l-a dat dispărut pe Gerlem!

13 Mai 2011   •   16:54
Vasluiul l-a dat dispărut pe Gerlem!

165316-20100105154859004.jpgAntrenorul echipei SC Vaslui, Viorel Hizo, a declarat, vineri, că de o săptămână nu mai ştie nimic de brazilianul Willian Gerlem, jucătorul neprezentându-se la antrenamentele formaţiei vasluiene.

"A acuzat dureri de spate, la un moment dat, însă de o săptămână nu mai ştiu nimic de el. L-am văzut la un moment dat prin vestiar şi l-am întrebat ce e cu el. Doctorul îmi spune, acum trei zile, că nu are nimic. A făcut şi un RMN, dar nu are nimic. La el este bun proverbul «Lupul îşi schimbă părul, dar năravul ba»", a spus Viorel Hizo.

Mijlocaşul Willian Gerlem fusese reprimit la antrenamente în urmă cu aproape o lună, după ce a fost trimis la echipa a doua de către Viorel Hizo pentru abateri disciplinare în cantonamentul din iarnă, din Antalya, atunci când l-a înjurat pe tehnician. El a mai jucat în acest retur de campionat doar 45 de minute, în meciul cu Universitatea Craiova, scor 2-1, după care nu s-a mai antrenat cu echipa, acuzând dureri de spate.

×
Subiecte în articol: liga 1 sc vaslui viorel hizo gerlem