x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Vezi cât vor sta pe tuşă cei doi stelişti accidentaţi în derby-ul cu Dinamo

Vezi cât vor sta pe tuşă cei doi stelişti accidentaţi în derby-ul cu Dinamo

13 Mai 2013   •   18:32
Vezi cât vor sta pe tuşă cei doi stelişti accidentaţi în derby-ul cu Dinamo

Steaua a anunţat pe site-ul oficial că cei doi jucători accidentaţi în derby-ul de săptămâna trecută, Vlad Chiricheş şi Alexandru Chipciu, vor fi indisponibili pentru mai multe luni.

Astfel, Vlad Chiricheş a suferit o entorsă la genunchiul piciorului stâng, soldată cu afectarea ligamentului colateral intern. Acesta este momentan imobilizat, urmând să înceapă perioada de reabilitare medicală. "Se fac eforturi deosebite pentru ca jucatorul sa inceapa pregatirea de vara alaturi de colegii sai", conform steauafc.com.

Pe de altă parte, Alex Chipciu a suferit o fractură cominitivă de tibie dreaptă şi va fi supus, în zilele următoare, unei intervenţii chirurgicale, urmând a fi indisponibil pentru aproximativ patru luni.

În fine, brazilianul Leandro Tatu, care a fost operat de menisc extern la genunchiul drept săptămâna trecută, se va alătura colegilor săi la începutul pregătirii de vară.

Sezonul 2013-2014 începe pentru Steaua pe 16 iulie, odată cu prima manşă a turului doi preliminar al Ligii Campionilor. Pentru a accede în grupele competiţiei, trupa lui Reghecampf va mai juca alte două tururi preliminare, pe 30/31 iulie - 6/7 august, respectiv 20/21 august - 27/28 august.

×