x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Victor Becali: E posibil ca Pulhac să se transfere la Hercules Alicante

Victor Becali: E posibil ca Pulhac să se transfere la Hercules Alicante

01 Iul 2010   •   00:00
Victor Becali: E posibil ca Pulhac să se transfere la Hercules Alicante
Sursa foto: /Gazeta Sporturilor

Agentul FIFA Victor Becali a declarat, joi, la sport.ro, că este posibil ca fundaşul dinamovist Cristian Pulhac să fie transferat la formaţia Hercules Alicante, care a promovat în acest an în prima ligă spaniolă şi la care evoluează atacantul român Ionel Dănciulescu.



"Transferul nu e rezolvat deocamdată şi nu ştiu dacă se va realiza. Deocamdată e doar o discuţie, dar e posibil să se întâmple. Am văzut şi situaţii în care transferul era realizat în proporţie de 99 la sută şi lipsea doar semnătura şi care nu s-a mai făcut. Semnătura e foarte importantă. E posibil să se facă însă", a declarat Becali, potrivit Mediafax.
Impresarul a ţinut să precizeze că e foarte puţin probabil ca un alt fotbalist român să se transfere la o echipă din străinătate: "Hercules nu mai e interesată de un alt fotbalist român. E foarte puţin probabil să mai plece cineva din ţară. Pentru fotbaliştii noştri vacanţa continuă la transferuri".

Referitor la schimbul de jucători Zicu-Grigorie dintre Dinamo şi Rapid, agentul a precizat că este la nivelul discuţiilor. "La început, când a venit Dinu Gheorghe la Rapid a apărut varianta schimbului Zicu cu Lazăr. Acum e vorba de Zicu şi Grigorie, a început o discuţie, dar nu s-a ajuns să se discute cu actele pe masă. Cred că pentru Zicu ar fi bine să schimbe aerul", a mai spus Victor Becali.

×
Subiecte în articol: alte stiri din sport