x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Victor Hănescu, agresor?

Victor Hănescu, agresor?

de Vlad Ionescu    |    29 Iun 2010   •   00:00
Victor Hănescu, agresor?

Tenismanul român riscă noi sancţiuni dacă se va dovedi că a scuipat şi a lovit un spectator



Amendat cu 15.000 de dolari pentru incidentele pe care le-a provocat în meciul cu germanul Daniel Brands, disputat în turul al treilea al turneului de la Wimbledon, Victor Hănescu ar putea fi acuzat de agresiune, potri­vit cotidianului The Guardian, în cazul în care poliţia londoneză va demonstra că a scuipat şi a lovit un spectator.

Jurnaliştii englezi au stat de vorbă cu un martor al acelui eveniment, care a declarat că ieşirile nervoase ale românului au fost provocate de patru tineri din public, aflaţi sub influenţa băuturilor alcoolice. Cei patru, trei britanici şi un irlandez, au fost arestaţi după meci şi apoi eliberaţi pe cauţiune, o decizie în cazul lor urmând a fi luată după încheierea anchetei.

"Hănescu era tratat la picior, iar patru bărbaţi care stăteau destul de sus au început să se lege de el, adresându-i-se cu apelativele «ratat» şi «slab». Asta s-a întâmplat când românul se pregătea să servească şi el a fost foarte afectat, pentru că a scăpat mingea. Publicul a murmurat, pentru că toată lumea a simţit că nu este corect. Se vedea că cei patru bău­s­e­ră", a explicat martorul a cărui identitate nu a fost dezvăluită.

Acesta a surprins şi momentul în care românul a scuipat în direcţia publicului: "Hănescu servea din nou şi s-a întâmplat ceva. Nu am auzit, dar atunci s-a întors către un alt sector al tribunei. A început să ţipe. Părea foarte, foarte nervos. S-a îndreptat spre spectatori şi apoi a strigat: «F... you». Şi am văzut cum a scuipat spre mulţime. Am văzut saliva clar ca lumina zilei. Un american s-a ridicat în picioare şi a spus: «Ce faci? Nu poţi să scuipi spre spectatori». Apoi Hănescu a continuat să ser­veas­că, a făcut intenţionat greşeli pentru a se încheia ghemul, după care s-a îndreptat spre adversar, i-a strâns mâna şi a plecat. A fost incredibil".

Jucătorii din circuitul ATP au cri­ticat gestul lui Victor, dar mai mult cu jumătate de gură. "Turneul este extraordinar. Au fost câteva momente importante, precum sosirea Reginei şi meciul dintre Isner şi Mahut. Apoi a mai fost meciul lui Victor Hănescu. Gestul lui nu face bine tenisului, dar a făcut turneul un pic mai special", a spus britanicul Andy Murray.




ROGER FEDERER S-A CALIFICAT ÎN SFERTURI

Pri­mul care şi-a asigurat ca­lificarea în sferturi este el­ve­ţi­a­nul Roger Fe­de­­rer, favoritul nr. 1, care continuă cursa pentru al şaptelea titlu pe iar­ba londoneză. El l-a învins pe austriacul Jurgen Melzer, în trei seturi: 6-3, 6-2, 6-3.
La feminin, americanca Venus Williams, cap de serie nr. 2, s-a impus cu 6-4, 7-6 în faţa australiencei Jarmila Groth, iar bel­gi­­an­ca Kim Clijsters a tranşat due­lul cu compatrioata sa Justine He­nin, 2-6, 6-2, 6-3. Ea o va întâlni în sferturi pe  Vera Zvo­na­reva (Rusia), care a profitat de abandonul Je­le­nei Jankovici (Serbia), la 6-1, 1-0. În alt meci, Na Li (China) - Ag­ni­eszka Radwanska (Polonia) 6-3, 6-2.

×
Subiecte în articol: alte stiri din sport