x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international 22 de ani după Hillsborough: Englezii reintroduc locurile în picioare pe stadioane

22 de ani după Hillsborough: Englezii reintroduc locurile în picioare pe stadioane

24 Mar 2011   •   15:08
22 de ani după Hillsborough: Englezii reintroduc locurile în picioare pe stadioane
Sursa foto: /DailyMail

Ministrul Sporturilor din Marea Britanie, Hugh Robertson, a anunţat că vânzarea biletelor cu locuri în picioare pe stadioanele din Insulă va fi din nou introdusă prin lege, după mai bine de două decenii de interdicţie.

Anunţul vine la 22 de ani după ce accesul spectatorilor cu bilete fără loc a fost interzis în Anglia, ca urmare a tragediei de pe Hillsborough. În acea zi blestemată de 15 aprilie 1989, 96 de fani ai lui Liverpool au murit şi alţi 766 au fost răniţi într-o îmbulzeală generală cauzată de pătrunderea la una dintre peluzele stadionului a mai multor spectatori decât capacitatea maximă a acelui sector.

La începutul acestei săptămâni, ministrul s-a întâlnit cu reprezentanţii Federaţiei Suporterilor de Fotbal, care au dus în ultima vreme o campanie puternică pentru reintroducerea "locurilor în picioare" pe stadioanele din primele două ligi engleze. Rezultatul întrevederii a fost pozitiv pentru solicitanţi, guvernul introducând amendamentul într-un proiect de modificare a legii.

×
Subiecte în articol: anglia liverpool fotbal international