x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international A inceput circul Braziliei

A inceput circul Braziliei

de Marcel Raducanu    |    24 Iun 2006   •   00:00
A inceput circul Braziliei

Au dormit doua jocuri, jucand la ciupeala. Insa trebuia sa vina si ziua cand Brazilia va face spectacol. Si circ. Si a facut. Cobaiul a fost Japonia, brazilienii distrandu-se efectiv cu nevinovatii japonezi. Chiar si fara 4-5 titulari, dar cu acelasi Ronaldo cel gras, a iesit spectacol. Iar Ronaldo o fi el gras, dar e mare fotbalist. Si abia s-a starnit, cum se spune.

Peste toate scandalurile de coruptie din propriul campionat, Italia nu a lasat nici o sansa Cehiei, o echipa si asa rupta in doua. L-am laudat pe Rosicki dupa primul meci, dar m-a dezamagit. La greu nu poate sa iasa in evidenta. La fel a jucat si la Dortmund, un meci bun, zece proaste. Iar Nedved singur nu a putut mai mult. Meritul este al lui Marcelo Lippi, care a stiut sa-i monteze psihic, mai ales pe jucatorii de la Juventus Torino.

Prima surpriza este Ghana, care a reusit calificarea dintr-o grupa in care, inainte de start, nimeni nu-i dadea vreo sansa.

Meci nebun intre Australia si Croatia. Eram convins ca australienii vor merge mai departe. Au meritat. Puteau invinge lejer, dar arbitrajul le-a fost potrivnic. Au un mare antrenor, care a stiut sa-i aseze perfect in teren. Si mai au si o mare ambitie.

Azi incep optimile. Germania va intalni Suedia, intr-un meci care se anunta echilibrat. Aici, nimeni nu concepe un esec. Dar la norocul lor cunoscut se vor adauga suporterii si, in cele din urma, nemtii cred ca vor invinge. Sunt convins ca asa se va intampla si la Argentina - Mexic. Nu vor avea emotii argentinienii, mai ales ca mexicanii nu mai sunt ei. Au un antrenor slab, care isi bate joc de toti, de la jucatori pana la ziaristi. Va pieri pe limba lui.

×
Subiecte în articol: mondial 2006