x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international Ancelotti ameninţă că echipa sa nu va mai juca dacă se repetă actele de rasism

Ancelotti ameninţă că echipa sa nu va mai juca dacă se repetă actele de rasism

31 Dec 2018   •   11:30
Ancelotti ameninţă că echipa sa nu va mai juca dacă se repetă actele de rasism

După victoria echipei sale în faţa Bolognei (3-2), în etapa a 19-a din Serie A, antrenorul echipei Napoli, Carlo Ancelotti, a revenit asupra incidentelor de la meciul Inter Milano - Napoli, de miercuri, în cursul căruia Kalidou Koulibaly a fost ţinta scandărilor rasiste, informează cotidianul L'Equipe.

Vizat în mai multe rânduri de spectatori care imitau ţipete de maimuţă, Koulibaly a fost eliminat în min. 81, după două cartonaşe galbene, primul pentru un fault asupra lui Politano, iar al doilea pentru că l-a aplaudat ironic pe arbitru. Aflându-se sub incidenţa unei suspendări de două meciuri, el a fost absent la meciul de sâmbătă pentru prima oară în acest sezon.

Dar Carlo Ancelotti a revenit la conferinţa de presă asupra incidentelor şi şi-a exprimat punctul de vedere: "UEFA a spus că noi avem dreptate. Am fost surprins să aud din partea şefului Federaţiei noastre şi a arbitrilor contrariul. Arbitrul trebuia să oprească meciul şi a nu a făcut-o, aşa cum prevăd regulamentele UEFA. Dacă acest lucru se va repeta, atunci vom înceta să mai jucăm.Vom rămâne pe teren şi nu vom juca. Îi vom lăsa pe adversari să înscrie".

Conducerea echipei Napoli ceruse în mai multe rânduri oprirea meciului cu Inter Milano, de miercuri seara, pe Stadionul ''Giuseppe Meazza'' din Milano, din cauza scandărilor rasiste la adresa fundaşului senegalez al oaspeţilor, Kalidou Koulibaly.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: ancelotti napoli inter milano