x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international Arsenal i-a suspendat pe antrenorii echipei Under 23

Arsenal i-a suspendat pe antrenorii echipei Under 23

12 Mai 2018   •   15:30
Arsenal i-a suspendat pe antrenorii echipei Under 23

Oficialii clubului englez de fotbal Arsenal Londra i-au suspendat pe antrenorii echipei Under 23, Steve Gatting şi Carl Laraman, după ce unii jucătorii de la această grupă de vârstă s-au plâns de comportamentul acestora. 

Gatting, antrenor principal la U23, a jucat de 76 de ori pentru prima echipă în perioada 1977-1981, Laraman fiind secundul acestuia. 

''I-am suspendat pe cei doi şi am demarat o anchetă în urma plângerilor jucătorilor. Este o chestiune privată, nu putem oferi mai multe detalii'', a declarat un purtător de cuvânt al ''tunarilor''. 

Aşa cum se ştie, Arsene Wenger, tehnicianul formaţiei londoneze care evoluează în Premier League, va părăsi gruparea la finalul sezonului. AGERPRES

×
Subiecte în articol: under 23 arsenal antrenori