x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international Barcelona, tot mai aproape de transferul lui Fabregas.

Barcelona, tot mai aproape de transferul lui Fabregas.

09 Iun 2011   •   08:49
Barcelona, tot mai aproape de transferul lui Fabregas.

Publicatiile catalane Mundo Deportivo si Sport au scris in editiile de azi ca Arsenal Londra este de acord cu un transfer al capitanului Cesc Fabregas la FC Barcelona. Potrivit Mundo Deportivo, antrenorul lui Arsenal, Arsene Wenger, si-a dat acordul pentru plecarea lui Fabregas, cu conditia ca jucatorul sa nu semneze cu o alta grupare engleza.

Jurnalul Sport scrie ca "Arsenal considera ca plecarea jucatorului este inevitabila" si ca reprezentanti ai lui Fabregas sunt asteptati azi la Barcelona, pentru a discuta despre pretentiile financiare ale clubului londonez.

Aceste noi contacte intervin la un an dupa esecul unei tentative a FC Barcelona de a-l achizitiona pe Fabregas.

Cesc Fabregas a fost junior la FC Barcelona in perioada 1997-2003, dupa care, la varsta de 16 ani, a fost achizitionat de Arsenal.

"Sunt un suporter al Barcelonei. Sunt un socio, la fel ca bunicul meu, unchiul meu, varul meu... Iubesc aceste culori de cand eram mic. Sunt catalan. Deocamdata insa sunt capitanul echipei Arsenal, aici am devenit jucator si am crescut ca om", marturisea Fabregas in iulie 2010.

Mundo Deportivo considera ca negocierile dintre Arsenal si FC Barcelona nu vor fi usoare, iar Sport scrie ca londonezii ar putea solicita pana la 50 de milioane de euro pentru mijlocasul spaniol.

×