x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international „Bătrânul” Ryan Giggs intră în istoria Ligii Campionilor

„Bătrânul” Ryan Giggs intră în istoria Ligii Campionilor

de Vicentiu Neagoe    |    15 Sep 2011   •   21:00
„Bătrânul” Ryan Giggs intră în istoria Ligii Campionilor

Celalalt meci al grupei, Benfica – Man­chester United, s-a incheiat ne­decis, scor 1-1, intr-o partida in care 'diavolii' au odihnit mai multi titulari, cu gandul la meciul de duminica din campionat, de pe 'Old Trafford', contra rivalilor de la Chelsea. Porniti ca mari favoriti la ocuparea primului loc in grupa C, englezii s-au vazut condusi pe tabela de marcaj inca din minutul 24, cand Oscar Cardozo a marcat in poarta lui Lindegaard.

Cei aproape 60.000 de suporteri de pe 'Estadio da Luz' sperau intr-o surpriza, dar sperantele lor au fost na­ruite de veteranul galez al celor de la United, Ryan Giggs (foto). Acesta a mar­cat in minutul 42 un gol de gene­ric, devenind astfel la varsta de aproa­pe 38 de ani cel mai batran marcator din istoria Champions League. A doua repriza a fost mai slaba, ambele echipe s-au tatonat, parand oarecum multumite cu rezultatul de pe tabela. Singura faza notabila i-a apartinut tot lui Giggs, care putea face 'dubla', dar portarul Artur a facut ca scorul sa ramana acelasi. Urmatorul meci al echipei lui Ferguson va avea loc pe 27 septembrie, acasa, contra lui Basel.

×