x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international Bayern a vândut 61.000 de bilete pentru meciul cu CFR

Bayern a vândut 61.000 de bilete pentru meciul cu CFR

18 Oct 2010   •   00:00
Bayern a vândut 61.000 de bilete pentru meciul cu CFR
Sursa foto: /Reuters

Clubul german Bayern Munchen a anunțat, pe site-ul oficial, că a vândut, până luni, 61.000 de bilete pentru meciul  de marți cu CFR Cluj, de pe teren propriu, din etapa a III-a a grupei E din Liga Campionilor. Capacitatea stadionului "Allianz Arena" pentru meciurile din Liga Campionilor este de 66.000 de locuri (faţă de 69.000 în competiţiile interne), astfel că au mai rămas în vânzare 5.000 de bilete.

Acestea pot fi cumpărate luni de la baza de pregătire a echipei sau marţi, după ora locală 12:00, de la casieriile stadionului, astfel încât, cel mai probabil, meciul se va disputa cu casa închisă.

Campioana Germaniei a jucat, sâmbătă, în compania echipei Hannover '96 (scor 3-0), al 125-lea meci consecutiv al său în 1.Bundesliga cu casa închisă (record în campionat). La meciurile echipei Bayern München nu s-au mai găsit bilete, la ora jocurilor, de trei ani şi jumătate (din primăvara anului 2007), indiferent dacă partidele au avut loc pe teren propriu sau în deplasare.

Meciul Bayern - CFR Cluj se va disputa marţi, de la ora 21:45, la Munchen. Cele două echipe se vor întâlni din nou, în data de 3 noiembrie, la Cluj-Napoca.

×
Subiecte în articol: Liga campionilor