x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international Bundesliga, printre cele mai bogate campionate de fotbal din Europa. Cifra de afaceri a depășit patru miliarde de euro

Bundesliga, printre cele mai bogate campionate de fotbal din Europa. Cifra de afaceri a depășit patru miliarde de euro

18 Feb 2020   •   15:15
Bundesliga, printre cele mai bogate campionate de fotbal din Europa. Cifra de afaceri a depășit patru miliarde de euro
Sursa foto: pixabay.com

Cifra de afaceri combinată a celor 18 cluburi de fotbal din Bundesliga a depăşit pragul simbolic de patru miliarde de euro, ceea ce face din campionatul german de fotbal al treilea cel mai bogat din Europa, după Premier League engleză şi La Liga spaniolă.

Pentru sezonul 2018 - 2019, cifra de afaceri de 4,02 miliarde euro reprezintă o creştere cu 5,4%, comparativ cu trimestrul precedent, şi al 15-lea record anual consecutiv, informează Liga germană de fotbal (DFL).

Bundesliga este încă departe de liderul Premier League, care a ajuns la o cifră de afaceri de 4,8 miliarde de euro.

Pentru Spania, Franţa şi Italia, ultimele cifre publicate sunt aferente sezonului 2017/2018. Cifra de a afaceri a celor 20 de cluburi din La Liga spaniolă a fost atunci de 4,15 miliarde euro, adică puţin mai mare decât cea a cluburilor din Bundesliga.

La Ligue 1 franceză şi Serie A au fost semnificativ mai jos: 2,8 miliarde euro pentru La Ligue 1 şi 3,07 miliarde euro pentru Serie A.

În plus, în cazul Germaniei, Bayern München (716 milioane euro) şi Borussia Dortmund (446 milioane euro) sunt responsabile pentru mai mult de un sfert din cifra de afaceri totală a cluburilor din Bundesliga.

Dacă explozia drepturilor de televiziune a fost principalul factor al boom-ului economic al campionatelor în ultimii 15 ani, "noile perspective de creştere sunt aşteptate de pe urma inovaţiilor digitale şi a sectorului digital", a subliniat preşedintele DFL, Christian Seifert.

În ultimii zece ani, cele două divizii ale Bundesliga (care au o cifră de afaceri cumulată de 4,8 miliarde euro) au plătit impozite şi taxe de aproape 10 miliarde euro către fiscul german şi asigurări sociale şi de accident, adaugă DFL în comunicatul său.

În total, 56.081 persoane sunt angajate direct sau indirect în structurile cluburilor din cele două divizii ale Bundesliga.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: bundesliga germania