x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international Campioana mondială va primi 30 de milioane de dolari

Campioana mondială va primi 30 de milioane de dolari

09 Iun 2010   •   00:00
Campioana mondială va primi 30 de milioane de dolari
Sursa foto: /Reuters

FIFA a anunţat că totalul premiilor pe care le va oferi la Cupa Mondială din Africa de Sud vor fi de 420 de milioane de dolari, ceea ce reprezintă o creştere cu 60% comparativ cu precedenta ediţie, găzduită de Germania în 2006. Din această sumă, 30 de milioane de dolari vor intra în posesia echipei care va cuceri titlul mondial.

Finalista din acest an va primi un cec în valoare de 24 de milioane de dolari, semifinalistele vor băga în buzunare câte 20 de milioane, sfertfinalistele vor fi recompensate cu câte 18 milioane, iar formaţiile care vor juca în optimi vor primi 9 milioane de dolari. Echipele care nu vor trece de faza grupelor vor pleca acasă mai bogate cu 8 milioane de dolari.

În plus, pentru calificarea la turneul final, fiecare naţională va primi din partea FIFA un milion de dolari, iar cluburile care dau jucători echipelor participante vor primi, în premieră la un Mondial, câte 1.000 de dolari pe zi pentru fiecare jucător! Fondul total însumează 26 de milioane de dolari.

×