x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international Campionatul de fotbal al Austriei s-ar putea relua în luna mai, fără spectatori

Campionatul de fotbal al Austriei s-ar putea relua în luna mai, fără spectatori

17 Apr 2020   •   20:50
Campionatul de fotbal al Austriei s-ar putea relua în luna mai, fără spectatori
Sursa foto: pixabay.com

Campionatului de fotbal al Austriei ar putea fi reluat la mijlocul lunii mai, fără spectatori, au anunţat reprezentanţii Bundesligii, subliniind că mi sunt detalii de pus la punct din cauza pandemiei de coronavirus, transmite AFP.

Cluburile din prima ligă ar putea să-și reia antrenamentele săptămâna viitoare, cu maxim şase jucători în acelaşi timp pe teren, a precizat autoritățile.

Preşedintele Bundesligii, Christian Ebenbauer, a admis posibilitatea încheierii campionatului până la finalul lunii iunie.

''Probabilitatea să jucăm din nou în campionat la mijlocul lunii mai este încă dificil de evaluat, când nu cunoaştem încă toate datele cheie. După părerea mea, consider că este posibil să reluăm meciurile la mijlocul lunii mai'', a afirmat Ebenbauer.

Meciurile se vor juca fără spectatori.

Austria este una dintre primele ţări europene care a relaxat restricțiile, în această săptămână.

Vor mai trebui stabilite disponibilitatea şi costul testărilor regulate care vor trebui făcute de cluburi.

Zece etape au rămas de jucat în prima divizie austriacă, în care LASK Linz este lider, cu un avans de trei puncte faţă de campioana ultimilor şase ani, RB Salzburg.

×
Subiecte în articol: fotbal campionatul austriei