x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international Chelsea, Bayern şi Real Madrid sunt primele echipe calificate în optimi

Chelsea, Bayern şi Real Madrid sunt primele echipe calificate în optimi

04 Noi 2010   •   00:00
Chelsea, Bayern şi Real Madrid sunt primele echipe calificate în optimi
Sursa foto: /Reuters

Cotate de casele de pariuri printre favoritele la câştigarea trofeului, Chelsea, Bayern Munchen şi Real Madrid sunt primele echipe care şi-au asigurat matematic calificarea în optimile de finală ale Ligii Campionilor, după rezultatele înregistrate în meciurile disputate, miercuri, în etapa a 4-a a fazei grupelor.

Chelsea şi-a asigurat calificarea în optimile Ligii după ce a învins pe teren propriu pe Spartak Moscova, cu scorul de 4-1 şi este lider în Grupa F cu 12 puncte din tot atâtea posibile. Golurile au fost înscrise de Anelka '49, Drogba '62 şi Ivanovici '66, '90+2 (foto), în timp ce pentru Spartak Moscova a punctat Bajenov '86.

Lider cu maximum de puncte (12), Bayern şi-a asigurat la rându-i prezenţa în turul următor după victoria obţinută în faţa campioanei României CFR Cluj, scor 4-0, în grupa E a competiţiei. Golurile echipei germane au fost marcate de Gomez '12, '24, '71 şi Muller '90.

Este pentru prima dată în istoria clubului când Bayern reuşeşte calificarea în faza următoare a acestei competiţii după disputarea a doar patru etape din grupe.

Şi Real Madrid va juca în optimile Champions League ca urmare a remizei smulse în deplasare pe terenul lui AC Milan, scor 2-2, în al patrulea minut de prelungiri, în grupa G a Ligii Campionilor.Golurile italienilor au fost marcate de Inzaghi '68 şi '78, în timp ce pentru madrileni au punctat 'Higuain '45 şi Pedro Leon '90+4. Real conduce în grupa G cu 10 puncte, fiind urmată de AC Milan cu 5 puncte.

În schimb, echipele Hapoel Tel-Aviv (grupa B), Bursaspor (grupa C), MSK Zilina (grupa F) şi Partizan Belgrad (grupa H) nu mai au nici o şansă de a accede în optimile celei mai importante competiţii intercluburi.

×
Subiecte în articol: Liga campionilor